Belgia – minunatul Ghent
Când am căutat ce pot vizita pe lângă Mechelen și am văzut poze din Ghent, am știut că va fi frumos, așa că m-am dus cu ceva așteptări. Ok, recunosc, am primit un pont că e frumos, nu l-am găsit eu🤓
Am pornit dis-de-dimineață spre gară, toate spre Ghent, eu cu planul să rămân acolo toată ziua, iar celelalte fete să viziteze întâi Brugge, iar apoi să ne întâlnim în Ghent. Orășelul nu e deloc departe, iar variante de transport sunt multe și dese, toate la prețul de 9€. Partea bună în țara asta, (înțeleg că nu e singura) e că îți iei un bilet pe o rută anume, nu la o oră anume. Partea și mai bună, e că dacă iei dus-întors, în weekend, ai o reducere de 50%🤑. Iar ce e de-a dreptul extraordinar, e că poți să te duci în punctul A, prin punctul B, iar prețul e inclus în același bilet.
Partea…tricky, e că trebuie să știi asta, iar cineva nu a selectat biletul dus-întors, probabil luând în calcul varianta să nu se mai și întoarcă, prin urmare…până în ziua de azi a rămas o glumă bună. Rămâne să ghiciți cine (eu am sânge de afacerist, așa că nu alegeți cea mai evidentă variantă).
Bun. Ne despărțim în gara din Ghent iar eu o iau agale, spre centru, restul spre următorul tren (dacă nu am menționat, spre Brugge nu au găsit rută directă, cel puțin nu în weekend). Era o zi perfectă. Soare, călduț, iar drumul spre obiectivele mele era de-a lungul canalului.




Să spun drept, obiectivele mele erau o cafenea, o piață, o străduță cozy cu un local frumos și tot așa, deci nimic ce n-aș fi putut rata, în caz că m-aș fi lăsat să rătăcesc fără scop. Era superlativul absolut, întruchiparea relaxatului și “dolcelui far niente”. Din nou, când nu ai un program foarte fix și așteptări prea mari (deși eu aveam ceva, doar ce am spus la început), îți dai șansa să te bucuri de orice lucru mărunt. Să intri într-un magazin vintage (frumusețea sinonimelor😅) și să-ți iei o fustă, deși știi că nu o vei purta, mai mult ca sigur, dar te-a atras prea mult aerul lui. Să te bucuri o dată cu copiii, când cineva face clasicele baloane de săpun, în speranța că primește un bănuț.



Să intri într-un magazin de bomboane, doar pentru că te atrag culorile și scrie că sunt specifice locului, chiar dacă vezi bine că sunt numai dropsuri și jeleuri. Și să-ți cumperi, pentru că sunt 3+1😇😅 După care, să-ți mai cumperi niște “specialități”, care se dovedesc a fi tot jeleuri, dar ai citit că sunt doar 2 tarabe ambulante în tot orașul, iar tu ai nimerit fix la una din ele😍



Ce era bine aici, era că tot circuitul meu, bine documentat cu o seară înainte pe google maps, însuma doar vreo 4 km :)) ce pot să zic, îmi luasem o marjă mare de eroare😁. După ce mi-am încheiat vizitatul, m-am așezat frumos pe o pajiște, mi-am scos caiețelul și am început să-mi scriu impresiile. Dacă vă gândiți că așa fac în fiecare oraș în care ajung, astfel ajungându-se la blogul acesta, nu, nu fac așa:)) doar că acolo, în momentul ăla, părea “the right thing to do”. Probabil voi mai repeta experiența, a fost foarte cathartică💛





După aproape două ore de lenevit în soare (și VÂNT) și pentru că nu voiam să mă spetesc prea mult sau să se adune ceva la cei 4 km deja parcurși, mă urc într-o bărcuță, să mai dau o tură orașului, de data asta pe apă. Tururile sunt foarte dese, nu s-a gândit un singur om să facă bani din asta, așa că aveți de unde alege, iar prețul unei curse de aprox. 40 de minute, este de 7.5€. Easy peasy😉








După asta, îmi mai iau o pauză, să-mi revin, îmi scot o carte de citit și le aștept și pe celelalte fete să vină, să mergem să mâncăm și să mă las condusă înapoi la gară, pentru că deja folosisem suficient gps-ul…



