În dimineața în care trebuia să plec din Milos, m-a dus tot Margarita la port…la ora 6.20😭 Hospitality level – 9999! Și a se consemna că s-a oferit, nu i-am bătut eu apropouri:)) Asta urma să fie cea mai lungă cursă cu ferryboat-ul, de când venisem aici…plecare la 7, sosire în Paros, la 14. Doar că, pentru diversitate, s-au gândit să lungească și mai mult drumul, și să facă sosirea la 16, după ce au oprit în toate insulițele găsite în drum… Kimolos, Sifnos, Folegandros, Sikinos, Ios, Naxos…le enumăr pe toate nu să le rețină cineva, doar să vă faceți o idee câte variante sunt și cât de slabe sunt…

Sunt puține lucruri care să mă motiveze să mă trezesc de bunăvoie cu noaptea-n cap (și nu pentru că trebuie). V-aș da câteva exemple, dar nu-mi vine-n minte niciunul :)) tocmai de-aia, când îmi pun seara alarma pentru 7 dimineața, cu gândul de a mă duce pe plajă, să “fiu una cu natura”, să “mă conectez cu marea”, să “……”, nu-mi pun mari speranțe că se va și-ntâmpla😬 Și totuși, când începe să cânte melodia aia detestată (modul garantat de a urî un cântec – pune-l alarmă), nu mă întreb “dau snooze sau pot să mă ridic direct?” , “de ce, Doamne?” , “de ce iar?” ci pur și simplu…

Eram decisă, de cum am călcat pe insulă, să nu fac nimic în Milos, în afară de plajă. Plajă, plajă, plajă. Și apoi, încă puțină plajă. Eu și plaja, altă născocire.😅 Chiar voiam să simt liniștea acestei vacanțe, mai ales după cât de intens începuse și după ce prinsesem gustul, pe plaja-paradis, din Naxos. Și totuși, după ce fusesem la Sarakiniko, cu o seară înainte, parcă nu mai eram așa sigură că acolo vreau să rămân, o zi întreagă… Mă culc fără niciun gând exact, în afară de a mă trezi devreme, cât să mă încarc de la răsărit. Dacă încă nu m-am făcut înțeleasă, trăiesc pentru apus și răsărit:))…

Mi se întâmplă uneori să cred că nu pot să mai fac ceva ce tocmai am făcut. Era cazul acestei biciclete, mi-era teamă că a doua zi, când trebuia să ajung cu ea în port, nu o să mai meargă. Sau că eu nu o să mai pot să fac și acei km. Nu știu ce raționamente face creierul meu, pentru că am ajuns foarte bine. Ba chiar am mai trecut și pe la plaja cu copăcel și beculețe, fără să vreau: ce semn mai mare, că era scris să o găsesc?! 😊 Îmi continui drumul spre rental, doar aveam de lăsat și bicicleta, trec în viteză pe lângă aeroportul…

În timp ce-mi savuram shot-ul de rachiu, mă conversam cu proprietara vilei (mă descărcam cât de greu mi-a fost să ajung, cât regret că n-am știut că trebuie mașină…di iuj). Deja îmi făceam recalibrarea, nu va exista niciun munte mâine, să fie sănătos el, Zeus, că eu nu mai urc pe nicio piatră😠 Îi spuneam doamnei că probabil o să mă duc pe la plajă, a doua zi (încă nu știam cum o să ajung…la mal😂). Și uite cum, tot cerându-i să-mi dea programul unicului autobuz, sau un nr de taxi, pentru când urma să plec spre port, îmi zice să am no worries, mă va duce Dimitris în port,…

Plec de la cazare pe la 6, o oră la care tot orașul doarme, mai puțin cafenelele. Cu un multi-plu espresso la bord, altfel prinzi curaj☕️. Ajung în port, după vreo 35 de min de mers în tihnă și…imaginea mă pune în cumpănă…vapoarele astea erau Aatââât de mari, că inițial mi-am confundat bărcuța cu un hotel. No kiddin’…au câte 8 etaje, lifturi, valeți, săli de cinema, magazine (nu de snacksuri, de shopping!), cabine de dormit, scaune de avion…sunt impresionante😳 Teoretic, toata nava e împărțită pe zone, economy, business, executive sau mai știu eu…practic, aveam să constat, nu te întreabă nimeni de sănătate, și de stai la VIP, cu bilet de…

Scriu asta dintr-o stare de Nirvana🌞🌍 Pentru multă vreme, n-am avut nicio speranță că o să mai pun piciorul în avion, în 2020. Mă conformasem că o să stau 2 săptămâni acasă, IN casă, pentru că zilele alea de concediu nu se consumă singure, iar să le folosesc aiurea, mi se părea o blasfemie:)) sechele de pe vremea când aveam unde să plec, dar nu aveam în contul a ce😅. Anyway, stau eu cumințică în iulie, în august, rezist și în septembrie…până mă trăznește ideea că eu vreau să văd marea! Îmi și caut bilete, găsesc peste 5 zile. O zi mai târziu, mă sperii de cât de subită si…