Island hopping – Naxos – No pain, No gain (Day 2)

Cu burta atât de plină că îmi crescuse forța gravitațională, o iau în jos, spre plajă. Da…aveam să aflu abia când mi s-a oferit varianta bicicletei, de ce fusesem mânată de Providență, să salvez Pin-ul ăla cu plaja minune💙 I’m coming, babe!!!!

Ea este, dacă n-o mai știți😍

Ehee…de-ar fi atât de usor…cum ziceam și ieri, aici rar găsești orașe sau drumuri asfaltate, iar domnul HERE consideră că drum de bicicletă poate fi orice coclau🙄…și uite cum, dacă până acum eram fascinată de cât de ușor e pe 2 roți, acu începea să mi se cam înfunde…uneori la propriu, când mai nimeream în curtea vreunei ferme…că nah…e greu să ții telefonul în mână, să urmezi harta ȘI să încerci să mergi drept…(și le și am cu mersul cu o mână🤣)

Și să tot fi mers așa, vreo 10-12 km…ba pe țărână, ba pe pietriș, cel mai rar pe asfalt, numai printre ferme, cu miros pitoresc de animale❤️

Ce mai, când am ieșit la șosea, cu inima încă bătând, l-am auzit pe Chirilă în minte “nu știu, dar fac o baie, cum ajung!”

Mult a fost, puțin a rămas🤩

Într-un final, Dumnezeule mare, am ajuns!!! Dacă nu-mi lua atât, poate nu m-aș fi bucurat ca un copil, când am pus roțile pe nisip și am oprit bateria aia salvatoare!

Era o zi destul de capricioasă, a început cu un vânt îngrozitor, s-a gândit și să plouă, s-a răzgândit după câțiva stropi, apoi s-a limitat la niște nori constanți…până am ajuns eu la plajă. Apoi a dat soarele și am putut să mă bucur de cele mai liniștite 2 ore din anul ăsta😂😂. Eram singură pe toată plaja, dar nu singură cât să mă apuce depresia, singură cât să nu văd pe nimeni, în câmpul meu vizual:) era potrivit de cald, soare, și din când în când mai veneau stropi din mare, aduși de vânt…și îmi începe Gică Petrescu “uite-așaaa aș vreaaa să mooor…❤️”

M-am ținut de plan și am intrat în apă … am făcut-o și pe asta:)) cine mă cunoaște, știe că eu nu sunt genul “nu știu, dar fac o baie cum ajung!”. Sunt mai degrabă “nu intru că e prea frig și nu mi se usucă părul” style🤣 așa că, să intru pe nori și valuri, fără nimeni altcineva alternativă pentru rechini, a fost…ceva 💁🏻‍♀️ m-am aplaudat puțin, la final :))

Păcat că ajunsesem destul de târziu, aș mai fi rămas acolo niște ore bune…noo, ce să faci…înapoi pe pedale, Andreea…

Alți 8 km înaintea mea…(de data asta îmi aleg un drum de mașină, și-mi face upgrade de la drum pietruit, la drum pietruit în pantă…că acum sunt cu mașina, nu?!…d-apăi cine naiba s-o mai sui pe o bicicletă și cine și-o mai lăsa acas’ afurisitul ăla de carnet!!😤)

Trezesc și vreo 2 câini din mers, că așa e la țară…niște pisici n-ar fi sărit pe mine!!…all in all, ajung și de data asta, numai la timp să prind apusul…al soarelui și-al meu😂. Îl merit și pe asta 🙂