Island hopping – Milos – this might be heaven (day 2)

Eram decisă, de cum am călcat pe insulă, să nu fac nimic în Milos, în afară de plajă. Plajă, plajă, plajă. Și apoi, încă puțină plajă. Eu și plaja, altă născocire.😅

Chiar voiam să simt liniștea acestei vacanțe, mai ales după cât de intens începuse și după ce prinsesem gustul, pe plaja-paradis, din Naxos. Și totuși, după ce fusesem la Sarakiniko, cu o seară înainte, parcă nu mai eram așa sigură că acolo vreau să rămân, o zi întreagă…

Mă culc fără niciun gând exact, în afară de a mă trezi devreme, cât să mă încarc de la răsărit. Dacă încă nu m-am făcut înțeleasă, trăiesc pentru apus și răsărit:)) pentru ele călătoresc. Sau, vorba prietenei pe care urma să mi-o fac aici, apusul e momentul meu preferat, al zilei. E și răsăritul, dar rar mă trezesc să-l văd.😅

Zis și făcut. A doua zi, la 7.30, eram în picioare, cu o cană mare de cafea în față și puneam ziua la cale. Mă răzgândisem, nu răbdam să stau doar într-un loc, avusesem doar nevoie de somn…

Constat că, de fiecare dată sunt între extremele astea 2: mă duc să văd cât mai mult, că de aia am venit, sau mă pierd leneș pe aici, fără rost? În dimineața asta aveam să aleg prima variantă. Mâine, mai vedem.

Zis și făcut, ies din casă și dau de Margarita, toată un zâmbet, care mă întreabă ce planuri am pentru ziua de azi. Îi spun că mă gândesc să merg la Papafragas beach și o văd cum se ridică, își ia cheile de la mașină și se oferă să mă ducă ea, măcar o porțiune de drum, pentru că…sunt 6 km, cum ajungi acolo?! Minunat om…

Comparativ cu drumețiile mele prin Naxos, aici e prea bine. Tot pe șosea merg și tot relief pietros am în jur, dar măcar văd chemarea în stânga, la tot pasul💙

Până să ajungi la plaja Papafragas, cu vreo 100 de m înainte, este o altă plajă, puțin mai luminată și mai lungă (vreo 50 de m, față de 10, cât are renumita…). Dacă ajungi aici primul, pentru că…mai mulți sunt deja…prea mulți, ai niște imagini tare frumoase, iar mini-golfulețul dă foarte repede spre marea adevărată.

Dar îmi continui drumul, că vorba aia…femeia trebuie să vadă tot, să se poată decide ce vrea…

Papafragas e…nu doar claustrofobică, dar și dubioasă tare…e chiar o ieșire dintr-o peșteră, o fâșie de nisip întunecată, la care trebuie să cobori pe stânci, să ajungi. Fie, să nu zic că am venit degeaba până aici, cobor și fac o baie, apoi îmi adun catrafusele și mă duc la locul de-mi plăcuse inițial.

Aici, îmi aleg o stâncă doar a mea și mă instalez confortabil.🤩

Puțină istorie: Mie îmi place apa foarte mult. La nebunie. Mă fascinează, toată întinderea asta albastră, pe alocuri fără început și fără sfârșit. Parcă mă cheamă să o cunosc.

Problema e că, în același timp, mi-e și groază de ea. Nu frică, groază. Atât necunoscut, atâtea lucruri pe care nu le poți vedea, toate sub apă. Visez să văd toată viața marină, mă uit la atâtea documentare despre ea, am planuri așa de mari, că nici nu mă pornesc să le spun, toate astea, în timp ce mi-e frică să mă depărtez de mal…dacă aș simți vreun peștic că se atinge de mine, aș face un atac de inimă și n-aș știi cum să fug mai repede de acolo…iar în apă nu poți să fugi, știți și voi:)) înțelegeți cu ce drame mă confrunt?!🤣🤣 am și alte coșmaruri, că sar în apă și rămân agățată într-o stâncă, întorc capul și văd un rechin, un monstru preistoric, un șarpe imens…și nu exagerez niciuna din imagini😳

Deci…să recapitulăm, Andreea, sigur îți place apa?!😅😅

Da. Așa că, uite-mă aici: îmi e frică sau îmi e mai frică de a trăi în frică? Rămâi pe mal sau te arunci?

Mai jos e o poză cu locul în care am sărit😂 îmi vine și mie să râd, dar asta nu șterge deloc cât de mândră sunt că mi-am făcut curaj💙

Parcă pentru a mă testa dacă asta a fost tot sau sunt dispusă să ies în continuare din zona de confort, pe plajă, în timp ce-l citeam pe Zorbas (să învăț de la el cum se trăiește aici), o întâlnesc pe Lia. O grecoaică plecată în Londra care, cum află de paradoxul meu acvatic, îmi propune să înotăm, împreună, spre peșterile din fața noastră. 🐠🐠

Atât îmi trebuie🐠🐠. O mască de snorkle nu încape în bagajul de mână de la Ryanair, așa că, îmi pun ochelarii și pornim.

Mulțumesc, Lia, încă o dată, pentru profesorul bun de mi-ai fost, mergând tu înainte, să-mi liniștești frica și să-mi demonstrezi că nu e niciun balaur, în gaura aia neagră:)) și pentru poză, chiar dacă abia așteptam să mă depărtez de bezna din spate😇.

Pentru pisicuța de mare și peștișorii curcubeu, de i-am văzut pe drum:) Bun, iar acum că o întâlnisem, am vrut să știu! cum a ajuns de la o teamă asemănătoare cu a mea, zicea ea, la a sta numai pe lângă stânci, fără pic de anxietate în ea? Părea că, în sfârșit, puteam să aflu și eu cheia🤩

“Well…I went diving with sharks. Big sharks🙂” 😶

Ok, Andreea. Ia cu pâine, că ți se face rău😂

Nu mă pot abține și încep să o descos, cum, de unde, cum a fost, pe unde s-a mai plimbat🗺. Ne despărțim după vreo 3 ore de discuții și cu planuri pentru a doua zi.

Dau să mă duc spre port, să mănânc ceva, dar cum n-aș fi avut timp să mă mai și întorc pe lumină, abandonez ideea și mă mulțumesc cu taverna de lângă. În felul ăsta, merg doar 1 km, pe beznă:)) nu e o perioadă foarte turistică, nici măcar pentru Grecia. Și-atunci când n-ai nici mașină, opțiunile se limitează și mai mult…