Amalfi – încă un motiv să iubești Italia

Acesta este un articol scris altfel, cum altfel am resimțit și excursia de față. Dacă vreți să aflați ce să faceți în Amalfi, ei bine, deja știți că nu aici veți găsi😅

De ce altfel? că așa pare c-au decurs și zilele acolo. Timpul curgea ori prea repede. Ba prea încet. Când parcă uneori și invers. Cum curge timpul invers? Când ajungi în fața apei și se dă totul înapoi și ai din nou 5 ani, ești la Mamaia și vezi pentru prima dată marea.

Mi-am luat biletul prin iulie. Până să ajung să și plec, nu mai voiam să mă duc nicăieri. Ciudat lucru. Uneori funcționează bine să-ți amintești că mai ai niște vacanțe în care să te duci. Poate. De data asta, aș fi plătit pe cineva să-mi ia biletul și să se ducă el.

Îmi pierd bunul obicei de a studia 5 zile înainte si de a căuta ABSOLUT tot ce vreau să fac acolo, mă documentez vreo câteva ore, mai citesc prin aeroport ce și cum și aia e. Mai văd eu la fața locului.

Tip no. 1 : să ai avion dis-de-dimineață, sună bine doar când cumperi biletul. Tot entuziasmul că prinzi toată ziua, că te bucuri de ea și faci tot ce-ți dă prin minte, piere în seara de dinainte, când începi să faci calculul invers și constați că n-are rost să te mai culci, că doar te-ai trezi morocănoasă și cu draci.

Ok. Acum Tip no. 2 : cere adresa gazdei / hotelului unde vei sta. Exact asa. Scrie-i și spune-i sa-ți dea adresa, chiar dacă tu o vezi în Booking. Și caut-o în avans, chit că ai net și unde te duci. Nu știi când sateliții lui Google refuză să coopereze și te trimit în alt sat, doar așa… Că tot ai avut avion dis-de-dimineață😂

Tip no. 3: doar ție, venit din România, ți se va părea inacceptabil să nu fi lăsat să urci într-un autobuz, pe motiv că e plin, nu și șoferului care-ți va închide ușa în nas și-ți va zice că mai vine altul. Peste 1 oră. Asta nu-ți mai zice el, afli tu😅

Și totuși, de-aș fi avut doar 5 ore în toată vacanța, m-aș fi declarat mulțumită numai cu drumul de-a lungul coastei Amalfitane. Soarele era deja sus, făcând culorile din jur cu atât mai vii. Șoferii aici ar trebui să primească o medalie, pentru iscusința cu care au învățat să conducă. În special șoferii de autobuz. Drumuri înguste și cu o singură bandă, șerpuind la infinit, în timp ce urcă spre orășele azvârlite ici și colo, pe dealuri.

Revenim la prima mea zi? Ajung la Ines pe la prânz, sau ea mă recuperează de pe un drum care poaaaate ar fi ajuns la ea…. Locația, deși la doar 2km de centru, nu e atât de accesibilă, toate casele fiind cățărate pe un munte care tot se înalță și se înalță. Dar dacă ajungi să vezi priveliștea de pe geam, înțelegi de ce a trebuit să urci: îți taie răsuflarea. Atât de mult, că am dormit la capătul celălalt al patului, să pot vedea marea, de cum deschideam ochii😍

Mi-e greu să mă rup de asta și să ies, totuși, să explorez dincolo de cazarea mea. E soare și cald, iar pensiunea are o scurtătură până în centrul Amalfi, cobori 429.370.363.946 de scări, and there you are! Zis și făcut, le cobor, leșin de la efort, dar ajung:)) mi-e greu să mă decid încotro s-o apuc, îmi place așa mult pulsul tarabelor cu limoncello, înghețată și pizza, că aleg să-mi dau voie să mă plimb fără scop, pentru o vreme.

Mai spre seară, o iau la deal spre Conca dei Marini, în speranța că ajung să văd ce a fost odată vila Sophiei Loren, dar și o priveliște frumoasă la apus. Merg mult și picioarele mele ripostează, dar vederile de-a lungul coastei, fac toate bășicile.

A doua zi mă duc în Positano, un orășel la V de Amalfi, în care am auzit că i-ar fi plăcut Luizei să ajungă, așa că m-am dus eu😬 e o zi mai ploioasă, dar nu călătorim doar când e soare, nu? Aici atmosfera e mai aerisită, nu pentru că nu sunt turiști, dar cred că au mai mult spațiu, în cele 4 niveluri în care pare că se desfășoară orașul. Îmi făcusem rezervare la un restaurant șic, la care am noroc să prind loc doar pentru că ploua și anulase cineva☺️

Experiența e una impresionantă cu totul, de la hotelul-palat care-l găzduia, vederea la mare, servire, dar mai ales mâncare. Sunt gurmandă și mă entuziasmez oricum când vine vorba de mâncare. Aici, însă, când am simțit gustul acelor paste, sosul ăla di-vin, arhanghelii au început să cânte și mi-au dat lacrimile de fericire:)) am înțeles, atunci, de ce pun pâine pe masă, chiar de comanzi paste🤫

N-aș fi putut să mai fac ceva aici, să fie ȘI mai bine, așa că mă pierd pe străduțe, prin magazine cu iz de lămâie, iar apoi o iau spre plajă, agale. Și cum stăteam așa, pe sezlong, așteptând să mi se usuce picioarele proaspăt scăldate în mare, iese soarele. Acum da, puteam încheia ziua într-o stare de mulțumire absolută. Simt cum nicio grijă nu mai stă pe fruntea mea, sunt doar eu, apusul și albastrul mării. Și cele 7 rusoaice la care mă uit, în timp ce își pasează o sticlă de șampanie, pe plajă. Simt nevoia de grup, în clipa aia.

Tip no. 4: mereu interesează-te cum are orarul de întoarcere, autobuzul cu care ai venit. Mai ales dacă e weekend sau sărbătoare. Altfel poți sta și 2h în stație, doar că ai întârziat 6 minute. De de nu m-am mai plimbat, ați zice!

Well…vreo jumătate de oră tot am sperat că a întârziat prima mașină, și totuși vine. A doua jumătate, i-am urmărit pe toți cei ce se încurajau că vine, că pe orar spune că vine. A 3-a jumătate am consumat-o în decizii dacă vreau să beau un pahar de Aperol la terasa de lângă, când mie mi-e deja frig. În a 4-a jumătate m-a apucat serios stresul, poate chiar e grevă, așa cum tot zic ăștia la știri, poate nu mai vine niciun autobuz, oare trebuie să fac și eu autostopul, cum încearcă toți oamenii ăștia?

Ce-a urmat după 8, când trebuia deja să fi venit ULTIMUL autobuz spre Amalfi, a fost agonie pură😅 Am crezut că rămân acolo cu cele 7 rusoaice, pe frig și fără cazare. Când spun asta din pat, la 2 luni distanță, nu-mi mai pare așa tragic. Căutam o cazare și aia era. Atunci, însă, trăiam altfel😳.

Eram într-o stare nu doar de frig și beznă, dar și de brain freeze, că nu vedeam vreo ieșire din situație…noroc cu autobuzul care ajunge, într-un final, ne colectează pe toți și aventura se încheie fericit. Nu-mi mai arde să mănânc nicăieri, vreau doar să ajung la cazare. Spre bucuria mea, terasa de deasupra mai era deschisă, așa că intru, mă prăbușesc pe un scaun și-mi comand 3 feluri de mâncare, un pahar mare de vin, plus desert. Still alive😬

Ultima zi e tot mohorâtă, dar îmi plănuisem să văd Villa Cimbrone, așa că, echipată cu tot bagajul, o pornesc spre Ravello. Un orășel frumos, mult mai aerisit decât Amalfi sau Positano, ar fi meritat mai mult de-o fugă de-a latul centrului, spre direcția vilei. Grădinile Cimbrone, că asta vizitam, nu vila, erau locul perfect să mă transpună în epoca lor de glorie.

Când vizitez vreun castel sau grădini, obișnuiesc să fac un exercițiu de imaginație. Îmi place să-mi închipui că oamenii din jur sunt scoși în Photoshop, timpul se dă înapoi iar eu sunt proprietara moșiei și mă plimb prin aceste grădini superbe, pe această alee mărginită de flori curgătoare și cu statui frumoase de-a lungul, iar la capătul ei se întinde marea. Cât vezi cu ochii, stânga, dreapta, doar mare. Sunt o domniță medievală și stau pe această terasă a infinitului, cu privirea în zare. Oare ce gânduri mi-ar trece prin minte, în clipele alea?

• 

• 

Mă sustrag din reverie și mulțime și mă îndrept, agale, spre Napoli. Decisesem să-mi iau cazare fix lângă aeroport, de vreme ce a doua zi aveam zborul, din nou: dis-de-dimineață😬. Am o încercare timidă de a găsi o pizzerie, dar zona e departe de cum visam eu Napoli, mai degrabă un ghetou imens, așa că mănânc ce găsesc și mă îndrept spre hotelul meu capsulă, din aeroport.

Observ că încep să migrez ușor spre un turism culinar, decât de explorare. Dacă acum 2 ani căutam să văd cât mai multe locuri, acum nu mai alerg atât, prefer să inspir locul. Dacă apucam să mănânc preponderent pe drum/stradă, acum am o plăcere deosebită să simt atmosfera unei terase / taverne / braserii / restaurant. Simt că sfidez o preconcepție, să iei masa singură nu e trist, e atât de…empowering😎

E ceva ce călătoriile de unul singur îți dau și nu găsești altfel. Curajul de a te pune în situații noi și a vedea cum le faci față. Ocazia de a descoperi ce tip de călător ești, dar și evoluția pe care o poți avea. Spațiul să descoperi cine ești, ce-ți place și care-ți sunt limitele.