Brașov – a place to recharge

Când am fost prima dată în Brașov nu mai știu, tot ce-mi amintesc e că nu m-a impresionat extraordinar. Să fi fost prin vremea facultății, când tot ce visam era să plec “pe afară”, când eu nici “prin țară” nu fusesem. Era un oraș ca oricare altul, văzut cu o pereche de ochi neexperimentați. Prea puțin curioși. Chiar superficiali, aș putea spune, și n-aș greși.

Au mai trecut ani și tot ce făceam era să ajung în Brașov cu treabă, ori că vizitam pe cineva, ori că aveam ceva de făcut, niciodată să stau și să respir.

Să fiu sinceră cu mine, nici nu știam. Doar recent, când am învățat să mă scot de pe pilot automat, am descoperit ce înseamnă să fii într-un loc, fără un obiectiv anume. Abia când nu ai undeva unde trebuie să ajungi, ceva ce trebuie să faci, o așteptare pe care visezi să o bifezi, îți poți da un reset și să reușești să vezi un loc cunoscut, pentru prima dată.

Pandemia m-a învățat să mă mai temperez în goana după bifarea de locuri noi, cât mai exotice, cât mai depărtate, cât mai necunoscute. Mi-a arătat cum ceva neașteptat, îți poate deturna tot avântul. Ca unei jucării căreia îi scoți bateriile, când devine obositoare cu cât se agită, așa m-am simțit eu. Și acu ce fac?! Unde mă mai duc? Păi cum să stau aici? Adică toate concediile mele să fie “pe la noi”? Când mă citesc, îmi vine să-mi dau și eu ochii peste cap, de la atâtea figuri😒

Și uite cum, fără goana de a mai ajunge nicăieri, fără dorința de a fi în 5 direcții în același timp, am ajuns să și stau locului. Să nu conteze atât unde sunt, cât cu cine împart momentul. Să valoreze mai mult cum mă simt eu într-un loc, decât ce văd acolo. Și tocmai în clipa aia, am început să simt cu adevărat că sunt într-un loc. Să-i trăiesc prezentul, al lui și al meu, să-i inspir aerul, să-i simt ritmul și vibrația. Să-l văd, cu adevărat.

Pentru “prima oară” în Brașov, am ajuns prin vară. Atunci mi-am luat 2 zile departe de asfaltul încins din București și tot atunci l-am văzut cu ochi de turist. Cu aparatul la gât, la pas, în tihnă. Străduță cu străduță, de-a fir a păr. De la nou dezvoltatul cartier Tractorul, până în centrul istoric. Atâtea clădiri vechi, frumos restaurate, ce cu greu s-au lăsat pozate, cât să le pot face dreptate.

Un oraș viu, îngrijit, ce rar nu găzduiește vreun eveniment cultural, numai bun să-ți umple o seară târzie de vară. Chiar și o simplă vizită în centru, îți încarcă sufletul de culoare. Că dai de omul cu baloane zburătoare, de Mickey la plimbare cu prietena lui sau de Primăria ornată cu mușcate, n-ai cum să nu simți un zâmbet de bucurie, că-ți poposește pe față.

Acum să vă povestesc o întâmplare. Mă plimbam eu visătoare, fără țintă, dar totuși cu gândul că aș vrea să stau undeva jos, să mănânc ceva😇 la mine, dolce far niente-le ăsta, aduce inevitabil și gândul de mâncare. N-am ce-i face :)) însă căutam o terasă să mă îmbie, ce-aș fi mâncat era mai puțin important, dar trebuia să simt că acolo vreau să-mi petrec următoarele 2 ore din viață. Și cum mergeam așa, cu gândul ăsta, nimeresc pe o străduță de unde se auzea muzică italienească. Venea de la o terasă ruptă de restul cadrului, acțiunea părea că se petrece într-un orășel cochet din Italia, muzica era de-a locului, oamenii trăiau degajați, iar eu eram cucerită🥰

Avea așaaaa, acel je ne sais quoi ce te îmbie să devii curios. Doar că n-am prins loc din prima, se pare că nu fusesem singura ce-l găsea atrăgător😁 mi-am propus să mai încerc și în vizitele mele ulterioare la Brașov, și s-a dovedit că am simțit bine. Atmosfera ce m-a atras inițial, a rămas mic copil, când am descoperit experiența cu totul. Fetele de acolo sunt atât de binevoitoare și dornice să te facă să te simți bine, că aș vrea să le iau și în București, să predea un curs…

Dei Frati îi zice și mai departe vă las pe voi să-l descoperiți. E locul unde vei vrea să mănânci cu ochii-nchiși, să poți savura pe deplin, fiecare bucățică. Locul unde îți dau lacrimile de fericire, că poți trăi un astfel de moment. Beware, e necesară o rezervare, dacă vreți un loc pe terasă, mai ales vara🙃

Cobor din această amintire delicioasă și ajung și la cea mai recentă vizită în Brașov. De data asta, mi s-a prezentat în haine de sărbătoare, și cum îi stă lui mai bine: înfrigurat și nins, pe alocuri. Aș putea spune că am avut chiar o mini-vacanță aici, n-am mai stat 4 zile într-un loc, de când am plecat de la mama de-acasă😅

Ce faci 4 zile aici? Te relaxezi. Faci un traseu de la Pietrele lui Solomon, până pe Tâmpa. Te bucuri de aerul rece care-ți grăbește pașii spre casă, seara. Zâmbești la soare și-l lași să te încălzească. Admiri panorama de sub semnul ăla pe care toată lumea-l pozează. Nu vei prinde fix loc la lojă, ăla e deja ocupat de coada de turiști, dar vei găsi altele mai retrase, la fel de bune.

Dacă ai noroc să o găsești deschisă, vizitezi Cetatea Brașovului. Dar și dacă n-ai, tot poți face o vizită până acolo, mai ales dacă e o zi cu soare. Mănânci un sandwich cu avocado, la Tipografia. Apoi mănânci și la Dei Frati, că n-ai cum să-l ratezi, doar ești aici!! Dumnezeu n-a lăsat un astfel de loc pe pământ, de pomană😇☺️

Însă dacă vrei să profiți cu adevărat de faptul că ești aici, fă-ți curaj pentru un răsărit văzut de pe Tâmpa. Merită totul: trezitul devreme, alarma pe care o blestemi, urcușul de 20 de minute, teama că poate-s nori. E ireal. Chit că ajungi transpirat și cu limba pe umăr, e acolo o băncuță ce te așteaptă și te răsplătește c-ai urcat. Acum tot ce trebuie să faci e să aștepți, în liniște, să răsară. Oricum nu mai poți vorbi, că-ți tragi sufletul.

E ceva unic, la răsărituri, parcă simt energia vieții și a renașterii unei noi zile, bucuria că mi-am depășit primul instinct de a zice nu, liniștea de dinaintea agitației cotidiene, și permanent aceeași senzație de atemporalitate, în care se îmbină toate răsăriturile. Deși sunt la munte, mintea mă poartă prin amintirile tuturor răsăriturilor stocate în memorie, unele pe munți, altele pe stânci deasupra mării, niciunul mai prejos. E o zi de luni, dar eu n-o simt. Timpul a stat în loc, aici sus, iar orașul ce se întinde sub mine îl simt mai depărtat decât îmi par norii roșiatici din fata mea. Simt ușoară tristețe că trebuie să mă întorc acolo jos, când năzuințele mele ar vrea să rămână spre răsărit, tot în față, spre necunoscutul de dincolo de vârfurile astea înzăpezite.

Ok, v-am păcălit😬 puteți vedea un răsărit la fel de spectaculos, fără atâta efort: doar deschideți geamul și aveți același spectacol de foc, direct în fața ochilor. Tot ce trebuie, e să vă puneți alarma cu 10 minute înainte ☺️

Brașov e o opțiune pentru mulți și abia acum pot începe să înțeleg de ce. N-am știut de ce unii îl aleg încă de când pleacă la facultate, de ce alții l-au ales în pandemie sau îl consideră ca alternativă la București. Deși în 2020 Brașovul a fost pe locul 2 în topul orașelor poluate din România, urmat abia apoi de București, măcar este un oraș unde se iau măsuri în acest sens: trecerea la un transport în comun 100% electric. Avem o problemă, dar facem pași pentru a o remedia – iar acest gen de atitudine îmi place.

Un alt lucru ce mi-a plăcut, e amabilitatea oamenilor. Corect, nu i-am cunoscut pe fiecare în parte, dar n-am întâlnit persoană de acolo, a cărei tonus să nu-mi placă. M-au surprins atât de plăcut șoferii de Uber: de la cel care m-a dus la gară, de parcă EL pierdea trenul, până la cel ce a dat volumul mai tare, când m-a auzit că-mi place piesa de la radio. Fata ce mi-a acceptat modest și cu bucurie sinceră, complimentele aduse bucătarului. Interesul oamenilor pentru orașul în care trăiesc, sentimentul că le pasă de comunitatea lor, nu doar stau acolo din inerție. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș asemăna Bucureștiul cu o roată de hamster, pe când Brașovul ar fi un parc de aventură. E nevoie de un efort conștient pentru a-ți face viața mai plăcută și interesantă, iar uneori contează și mijloacele de le ai la îndemână, în jurul tău.