Sinaia – dincolo de regalitate
Dacă tot putem lucra de oriunde, de ce n-am lucra oriunde? Și asta am făcut, unii ne-am lăsat chiriile din București și ne-am retras acasă, alții, din contră, ne-am lăsat casa din București și ne-am închiriat într-un oraș unde am fi dorit să stăm, sau, ca în cazul de față, ne-am mutat biroul, pentru o săptămână, la munte. Și echipa. Orașul în cauză? Sinaia.
Unde am fi lucrat nu a avut atât de cântărit, cât a contat dorul de celelalte😊 Ne era dor să ne auzim înjurând live, nu doar prin cască, să ne spunem oful în timp ce le deranjăm pe celelalte ce erau în vreun meeting, să bem de supărare, de la 12 ziua, să gătim omletă la prânz și să mâncăm festiv, pe balcon, privind munții, să vorbim aceeași limbă seara, când ne uitam la stele căzătoare până la miezul nopții.
Ideea ne venise cu mai multe luni în urmă, dar rămânea la stadiul de ipoteză. Ne-ar fi plăcut, ar fi fost fain. Până într-o zi de miercuri, când am rupt pisica în două. Joi am căzut de acord, vineri aveam cazarea, duminică plecam, luni începeam. Iar sâmbătă încă mai căutam unde să duc pisica😂
Am ales o cazare nesperat de inspirată. Pentru că nu am găsit cu ciubăr sau piscină sau la mare (câte capete, atâtea idei😅), am decis după peisaj. Și unde ajungea CFR-ul😬 destul de aproape de natură, suficient de departe de centru, așa că timpul ni-l petreceam mai mult pe balcon, admirând munții😍.
Pe lângă un decor schimbat, o companie alta decât cea a lui Gipsy și temperaturi cu mult sub 40 de grade, să lucrăm remote, împreună, a mai adus și altceva: imboldul de a închide după “numai” 10 ore. Când alte 3 persoane așteaptă după tine să închizi prăvălia, ca să puteți merge la masă, brusc alta ți-e motivația să ai și viață personală😬
Deși toate zilele semănau între ele ca o picătură, aș putea să mă obișnuiesc foarte repede cu așa rutină…cineva să pună cafeaua la făcut, în timp ce altcineva să își pună problema ce mâncăm, sau din contră, fiecare să se preocupe de farfuria ei, iar apoi să ne luăm micul dejun afară, în aerul destul de rece al dimineții de Sinaia, cu o păturică pe noi. Apoi, fără tragere de inimă, să ne târâm picioarele și cana cu ce-a mai rămas din cafea, la măsuța rotundă, unde trebuia să lucrăm toate. Pentru call-uri unde nu voiai să riști să fii deranjat de vreo ieșire pătimașă, aveai și o cameră separată, “de ședințe”. Altfel, patul, covorul, balconul, toate intrau la remote location:))
Urma prânzul, al doilea moment așteptat, al zilei. Ca și-n copilărie, când cineva gătea, dar de data asta cu reconoștință pentru munca depusă, ne adunam în jurul farfuriilor, pentru 15 minute de liniște.
La 5 ne propuneam să terminăm, așa că închideam în jur de 6.30😂 Ne echipam de civilizație și ieșeam în centru, pentru a trăi partea cu adevărat bună, a lucratului de oriunde. Sinaia nu e departe de poveștile cu urși, așa că ne-ar fi fost utilă o mașină, la întoarcere, mai ales că ultima străduță până la cazare se învecina cu pădurea (și tomberoanele erau, în unele dimineți, vizibil vizitate🐻)
Una din cele mai frumoase părți ale conviețuitului remote a fost să descoperim, să observăm, dar și să împrumutăm, din obiceiurile celorlalte: de la a inspira pe cineva să iasă la alergat sau la un simplu mers, la 7 dimineața, la a observa cine are înclinații culinare. Și a profita😇
Pentru a încheia festiv săptămâna, vineri ne-am dus la Bușteni, nu să vizităm, dar să mâncăm la Castelul Cantacuzino. Recomand întreaga experiență, de la curtea atât de frumos aranjată și leagănele pe care trebuie să te bați cu copiii de 10 ani, la vederea spre Bucegi și pastele cu trufe.
Pandemia. Ne-a luat unele, ne-a dat altele. Ne-a luat o parte din libertate, dar ne-a pus în situația de a căuta căi alternative la ea. Ne-a distanțat de restul, doar pentru a ne face să găsim moduri de a-i accepta mai mult pe cei cu idei și temeri diferite. În așteptarea vechii normalități, ajungem să ne integrăm obiceiuri tranzitorii, zicem noi, fără să știm, încă, dacă nu vor deveni noua normalitate.
Dacă îmi aminteam Sinaia ca fiind un orășel de munte ușor ponosit, acum am ajuns să îl văd cu alți ochi: clădiri vechi și frumoase, vârfuri de munți ce te îmbie, în lumini de răsărit, terase pline de viață și flori, toate legate cu amintirile acestei săptămâni perfecte, petrecute cu oameni atât de frumoși❤️
