Delta Dunării – Sf Gheorghe
Copil fiind, auzeam numai părerea oamenilor în vârstă (30+ 🤣) despre Deltă, așa că, multă vreme am crezut că aici se duc doar cei retrași din activitate, ce să caut eu în Deltă?
Numai că, pe la 20 și’ de ani, am ajuns și eu acolo, deși încă nu eram bătrână. Mă duceam la un festival de film, așa că ideea mi se părea…fresh, spre deosebire de concepțiile mele învechite. Cine a ajuns la Anonimul, știe că Delta poate fi oricum, numai învechită, nu. E o combinație între libertate, spirit local, ușoară sălbăticie a peisajelor și autentic, ce te face să vrei să revii și anul următor.
N-am revenit al doilea an, abia după vreo 6, dar experiența a fost aceeași: dormit la cort în campingul Green Dolphin, același drum prăfuit până la mare, parcurs de noi toți, de cel puțin două ori pe zi, filme prea abstracte pentru gustul meu și o relaxare totală, unde timpul pare că se oprește în loc, în acele zile lungi, de vară.
A 3-a oară când am ajuns aici, am abordat Sfântu’ cu totul altfel 🙂 dormit la pensiune și nu în cort, mâncat numai pește și nu doar cartofi prăjiti, excursii pe canale și nu filme, și plajă, nu doar plajă.
Am venit de la Mahmudia, de data asta, prima oară într-o barcă rapidă, după ce am “trecut Dunărea cu bacul”. Diferența de timp între catamaranul cu care plecam, de regulă, din Tulcea? 2 ore jumătate. Ce înseamnă să nu fii sărac😅. În Sfântu Gheorghe, după cum spuneam, ne-am cazat la niște localnici, pentru o experiență 100% autentică. Cu toate astea, deși nu puteam fi mai aproape de felul lor de a trăi, cumva imaginea pitorească din capul meu nu a fost atinsă, chit că a inclus povești, stat la umbra casei, când soarele devenea imposibil, mese pescărești și plimbări cu barca la ceas de răsărit.
Prima experiență nouă, a fost să mergem la pescuit. Destul de reticentă și cu amintirile copilăriei, de când mergeam cu tata la pescuit și trebuia să fac liniște sau să mă depărtez de apă, că speriam peștii, am zis să-i dau o nouă șansă. Îmi setasem așteptările undeva jos, decisă fiind să mă bucur de “aventură”, orice ar presupune. Iar acum să povestesc ce a presupus:)) o plimbare de 30 de minute cu barca, singurele 30 de minute când temperatura a fost ideală, soarele care mijea să iasă de după stuf, păsări timide la auzul motorului bărcii noastre și sentimentul că ziua promite multe:) multe capturi, experiențe, poze. Multe grade:)
N-o fi el pescuitul pentru mine, dar chiar și așa, aleg să rămân cu amintiri frumoase de acolo. Așteptarea că poate trage, bucuria și agitația generală când se prindea câte un sărman în cârlig, testarea limitei când nici netul nici spațiul strâmt în care ești prins, nu te ajută, explorarea opțiunii de a sta în liniște, doar cu gândurile tale, neobișnuite să stea locului.
Printre plimbările ce merită făcute, cât ești în Deltă, se numără excursia pe grindul Letea. Am auzit prima dată de el în clasa a 4-a, și mi-a rămas în minte, încă de atunci. Motivul de bază rămân caii, recunosc, nu cei 13 m altitudine, înălțime ce-l face cel mai înalt loc din întreaga Deltă.
Și de aș fi știut dinainte ce urma să aflu, tot aș fi vrut să ajung aici, pentru renumele de și l-a păstrat în capul meu. Deși al nostru ghid și-a propus să ne ofere un duș rece de sinceritate, spunându-ne că nu Letea, ci Caraorman e cel mai înalt punct, că nu mii de cai sălbatici aleagă liberi prin pădure, numa’ vreo 30, că sunt caii CAP-ului, pe care apoi nu i-a mai vrut nimeni…ce contează?! :)) mie mi-a plăcut drumul cu căruța de până acolo, îmi amintea atât de mult de copilărie, povestea de viață a copilului care ne era ghid, istoria satului Letea, văzută prin ochii lui. Cu numai 300 de locuitori și 1 pensiune, locul este atât de puțin promițător pentru tinerii haholi, încât mulți aleg să plece spre zone mai dezvoltate.
N-am ales să văd o banală pădure de foioase, un luminiș cu nisip și scaieți ce-ți intrau enervant în șosete și 2 cai în zare (de abia îi percepea zoom-ul), ci o potecă pe care coborau razele soarelui, printre frunzele de verde crud ale stejarilor, iar apoi o oază ușor saharică, unde, dacă înaintai dincolo de punctul unde toți s-au oprit, departe de ochii turiștilor nu suficient de curioși, se vedeau și caii ce aduc și mai mult renume, pădurii.
Mai mulți cai am văzut în sat și pe drum spre plajă, recunosc. Dar, dacă m-ai întreba de merită să-ți dedici o zi pentru excursia în pădurea Letea și-n Sulina, tot aș spune că da. Măcar pentru a decide pentru tine, dacă realitatea se ridică la nivelul poveștilor. Sau pentru a vedea că storceagul de sturion de la “Marea Neagră”, din Sulina, nu se compară cu ce-ți gătește gazda ta, și uite cum ajungi să o apreciezi. Ca să nu spun de drumul pe canale și prin lacuri, de până acolo…
You May Also Like
Parâng – the joy of exploration
Sfântu Gheorghe – Sacalin
