Sfântu Gheorghe – Sacalin
Era pe finalul săptămânii în Deltă, când ne decidem, totuși, să mai bântuim o zi pe canale. Simțeam că am regreta mai mult dacă n-am face-o, decât dacă n-am sta o zi la plajă. Destinația? Insula Sacalin, rezervație a biosferei, aflată ușor la sud de Sf. Gheorghe și recent formată, prin alipirea a 2 insulițe mai mici.
Să plusez, pentru că plimbarea era abia la 7.30, îmi propun să nu plec de aici fără să văd măcar un răsărit, așa că dau de știre intenția mea și se mai strâng 2 curajoși😍 de ce? Pentru că devin ușor tiranică, atunci când vine vorba de pozele mele😬😬 Din Andreea cea zâmbitoare, mă vezi cum bat iritată în geamul tău, că ai depășit ora de-am stabilit-o. Apoi abia te ții de mine, că vreau să-ți arăt că trebuia să fi ieșit pe ușă când ne-a fost vorba😇 Hungs & kisses celor ce-au ajuns vii de partea cealaltă😊😂
Zis și făcut, treziți pe la 5, ne aventurăm pe drumul de 45 de minute, printre văcuțe, câini și cai și stoluri de țânțari veșnic la pândă.
Ajungem la timp, înotăm ultima 100 de metri prin nisipul ud al dimineții și ne așezăm cuminței, să ne luăm premiul.
Cine mai are nevoie de cafea, când are asta?
Flămânzi dar fericiți, ne întoarcem numai la timp, pentru următoarea aventură. De data asta nu mai trebuie să facem nimic, doar să stăm cuminți în barcă și să ne bucurăm de o zi ce a început deja perfect🧡
Avansăm încetișor pe canale, duși de bărcuța modestă a lui Sorin, ce deja își știe singură traseul. În sunetul plăcut al motorului, suntem spectatori cum delta se trezește la viață, soarele e încă domol, iar păsările, de data asta, se sinchisesc prea târziu, de noi. Asta trebuie să fie fericirea…natura care te lasă îngăduitoare s-o privești, și multă căldură. De la soare, de la oamenii atât de dragi, cu care împarți momentul și de la sufletul tău care râde, când își dă seama de asta.
Legat personal de aceste locuri, ghidul nostru ne face turul dincolo de limita impusă turiștilor, ducându-ne mult mai aproape de insulă, decât ar fi normal s-o facă. Avansăm ușor, din aproape-n aproape, să nu speriem colonia asta frumoasă de pelicani. Sunt fascinată de ei și totodată frustrată de limitările zoom-ului meu. Și de faptul că sunt singura “tanti fotograf” și trebuie să mă uit și prin lentila aparatului, nu doar cu ochiul liber.
Sunt conștientă că poze mai bune găsesc pe internet, că am chiar prieteni care i-au văzut mai de-aproape, toate zecile astea de siluete albe, chiar că nu sunt primii pelicani pe care i-am văzut. Dar cum m-am simtit acolo, așa apropiată de mediul lor, recunoscătoare până la lacrimi lui Sorin, că a cutezat să treacă cu mult de geamandură, inspirând frumusețe, expirând fericire…asta merită și trebuie trăit pe pielea ta. De tine, nu prin alții🙂
Drumul de întoarcere e un test pentru mușchii mei abdominali, constant forțați să mă întoarcă de la stânga la dreapta, peste marginea bărcii, pentru a mă apropia cu camera de ochiurile cu nuferi.
Oprim să vedem ce (n-)a mai rămas dintr-o fostă ghețărie, și, ca de fiecare dată, interesul mi-e furat nu de ruinele pe care nu pot să le simt asemenea localnicilor, ci de orice altceva reușește să-mi bucure sufletul: căței si pisici, de data asta😂
Și așa se încheie călătoria mea din 2021, în Deltă. Ca un simț pe care ajungi să ți-l șlefuiești în timp, ca un acquired taste, ca un vin roșu, ce întâi trebuie să se decanteze, așa e Delta, pentru mine. A început ca o întâmplare, a continuat ca o curiozitate și va urma ca o alegere.
Chiar dacă plaja nu-i mai e la fel de pustie ca acum 10 ani, când l-am vizitat prima dată, Sf. Gheorghe și-a câștigat locul în fruntea listei mele cu litoral românesc. El și apusurile lui în praf de trocarici. Și răsăriturile departe de faleze și hoteluri🌈
