The world IS mine

Scriu asta dintr-o stare de Nirvana🌞🌍

Pentru multă vreme, n-am avut nicio speranță că o să mai pun piciorul în avion, în 2020. Mă conformasem că o să stau 2 săptămâni acasă, IN casă, pentru că zilele alea de concediu nu se consumă singure, iar să le folosesc aiurea, mi se părea o blasfemie:)) sechele de pe vremea când aveam unde să plec, dar nu aveam în contul a ce😅. Anyway, stau eu cumințică în iulie, în august, rezist și în septembrie…până mă trăznește ideea că eu vreau să văd marea!

Îmi și caut bilete, găsesc peste 5 zile. O zi mai târziu, mă sperii de cât de subită si nesăbuită ar fi plecarea, așa că îmi revin. Ei, Andreea, nu-ți găseai un timp suficient de bun să vizitezi România! Ăsta e momentul ei!! Caut bilete, că voiam să o vizitez nu oricum, în circuit cu avionul🤣. Orice, numai să mă urc într-unul!😬. 2 h după ce încep cu ideea asta, îmi anunț prietena că eu o să plec în…Mykonos😂😂.

Ca un om-care-se-decide-greu ce sunt, mi-am format un așa zis ajutor al semnelor, să mă ghideze ele să mă decid mai ușor, dacă eu nu pot: mi-a anulat zborul de întors, Andreeo, ăsta e un semn că nu trebuia să-l iei! E furtună în ziua în care plec cu ferry-boat-ul, Nu e scris să pleci atunci! Și tot așa…

Însă, cea mai mare teamă nu a fost de zboruri anulate și ploaie, ci de testul Covid pe care Grecia îl cere, pentru a putea intra…câte emoții m-au trecut în alea 30 de ore cât l-am așteptat, câte refresh-uri am dat la mail, că m-am culcat și m-am trezit cu degetul pe el, cât m-am plâns la toată lumea că eu nu știu cum îmi iese testul…toate astea, în timp ce-mi făceam bagajele și mă documentam de toate, ca și cum aș pleca. Când puteam să nu😐.

In afară de Atena, n-am fost nicăieri în Grecia. Bănuiam că e frumoasă, dar cumva am trăit tot timpul cu ideea snoabă, că Grecia poate fi vizitată oricând. Și chiar poate:)) că o să ajung să aștept cu așa entuziasm, excursia asta, m-ar fi luat prin surprindere. Până acum.

Și uite-mă la aeroport, cu emoții și bucurie cât casa🛫. Singura diferență între o îmbarcare normală și una pe timp de pandemie, a fost că, înainte să mă urc în avion, mi-au cerut testul și declarația PLF (passenger locator form). Și că a trebuit să port mască în permanență, dar nu ne-am obișnuit deja cu asta?! Singurul lucru ce m-a surprins, a fost să am locul fix lângă altă persoană, zero spațiu între noi. Dar și acolo am dubii, posibil ca doamna blindată în aur și Louis Vuitton de lângă mine, să nu-și fi ocupat cu exactitate scaunul😅.

Aveam planuri mari pentru zborul ăsta. Imediat după momentul meu preferat, cel în care stomacul ți se lipește de scaun și avionul se desprinde de sol, voiam să dorm, să citesc, să scriu…să-mi recuperez ultima săptămână, practic:)) o oră jumătate mai târziu, eram încă vidată pe geam, minunându-mă cum poate fi natura atât de frumoasă, cerul așa senin, norii atât de pufoși, apa așa albastră💙 sleep is for the weak, anyway…

Se vede cât îmi era de dor de priveliștile astea, după cât de multe poze am facut, iar mie nici nu-mi place să fac poze pe geamul avionului🤣. Iar ăsta era și murdar.

Să ajungi în Pireu, de la aeroport, ai cam toate variantele posibile, metrou, tren, autobuz, taxi, dar neavând vreo grabă, o aleg pe cea mai ieftină simplă ocolită, autobuz (X96) direct spre oraș/port. Stația e fix cum ieși din aeroport, bilet iei DIN stație, iar călătoria costă 5.5€. Partea mai proastă e cu alfabetul ăsta al lor, neînvățat de noi la școală, că nu prea îți dai seama unde trebuie să cobori. Nu după denumirea stațiilor, cel puțin:))

Tot citisem acasă că Pireu e un port mare, cu o grămadă de terminale, cu plecări spre toate direcțiile, să-ți iei minim o oră marjă de timp, să aia, să ailaltă…așa că, să nu mai bâjbâi a doua zi la 7:24, când aveam plecarea, zic să fac o tură de recunoaștere pe acolo, tot eram aproape. Am noroc, poarta mea E7 e la 3 minute de intrarea în port, așa că, mai liniștită, plec spre locurile cu adevărat importante. Mi-era foame😅

Pireu e…haotic. Am crezut că, dacă sunt în 11 octombrie și e pandemie mondială, toată Grecia o să fie pustie. Mnu e. Am mai făcut și alte asumpții greșite, în seara aia. Că HERE(WeGo) e infailibil. Până își pierde sateliții și nu te mai înțelegi cu el. Că souvlaki e un fel de desert, și merge ‘atacat’ după un gyros. Well, nu e, deși sună a baklava (🤔)… l-am luat oricum, dar numai de ciudă! (Once a princess, always a princess😇).

Într-un final, certată cu harta, care îmi arăta că trebuie să mă duc înapoi în port, că acolo e cazarea mea, ajung unde trebuie: cel mai cul și hipsteresc hostel posibil, cu super view, pe malul mării, din care văd fix bezna, că…la 8 seara, atât primești.

Note to self: o cazare cu priveliște faină, are priveliște faină doar dacă mai ajungi pe lumină😅

Cam asta aș fi putut vedea, pentru numai 11€/noapte:

Ce-am văzut…