A danish fairytale – West coast, Odense, Copenhagen

Nu făcuserăm noi multe aici, dar de un lucru ne prindem repede: avem de-a face cu o țară cu relief jos. Deși aveau altitudinea maximă la 171 m și  singurele ‘vârfuri’ erau reprezentate de dunele de pe țărmuri, asta nu-i dădea înapoi să se laude cu ele. Transformă plajele în parcuri naționale, fac muzee despre flora și fauna locală, trasee de bicicletă și drumeție, toate în locuri ce mie-mi par a fi coclauri cu iarbă enervantă😇

Mă conving de asta în Thy National Park unde, pe zgomotul surd și constant al vântului, căscăm ochii vreo 2 h la surferi și kite surferi, în timp ce ne afundăm prin acele dune cu iarbă, de dragul mișcării.

Seara ne-o petrecem într-o zonă tranzitară, aleasă ca punct de legătură între N și Copenhaga, dar care din nou se dovedește a fi o alegere inspirată, după plaja și apusul superb, pe care le surprindem.

Fun fact: find o ‘stațiune’ de 1 km, ofertele de mâncare se limitau la 2 localuri. Alegem ceva mai clasic, cu specific italienesc-grecesc. I know, weird already. Intrăm, comandăm, ne opintim în engleză și noi și ei, e lucru cert: nu sunt danezi😁. Nici după fața arsă de soare, nici după decorurile balcanice din restaurant. Mai în glumă, mai în serios, ne întrebăm de n-or fi români, apoi abandonăm subiectul. Trece timpul, vine primul fel, mă ia gura pe dinainte și zic ‘Mulțumesc’, incapabilă să-mi găsesc alt cuvânt (mintea nu uită!). Și uite cum, în colțul ăsta vestic din Danemarca, într-o zonă unde suntem singurii turiști, aud, în timp ce se depărta de masă, ‘Cu plăcere’. Ciudat lucru, cum îți e dat să te bucuri, când auzi graiul cu care ești ‘ăl mai învățat. Pizzeria da Nicolae , o afacere românească, adusă din Suceava, care nu alege specificul românesc, dar ceva mai larg acceptat, și noi dăm fix de ei, fix aici!

Ne încheiem ziua epuizați, dar fericiți, după 23 de km parcurși pe jos și mulți alții în mașină.

Practical fact 4: dacă alegi o cazare non-hotel, sunt șanse mari să constați că nu ți se oferă așternuturi de pat, decât contra unei sume. Ești liber să alegi să nu le cumperi/plătești, caz în care vei găsi salteaua fără cearceaf. Alternativa e să ți le aduci de acasă, cum am ales și noi, având în vedere că am tot schimbat cazări și n-am vrut să dăm 100DK (66 lei), de fiecare dată.

Practical fact 5: alimentele sunt rar traduse în engleză, așa că, dacă te duci la cumpărături prin supermarket, fi pregătit să folosești Translate, să afli ce mănânci. Altfel riști să crezi că-ți iei pufuleți, dar să găsești jumări, când deschizi punga😁

Următoarea zi, peisajul începe să se schimbe. Lăsăm zonele sălbatice din V și ne îndreptăm spre E, în Copenhaga. Pe drumul nostru oprim la Man by the Sea, o colecție de statui în piatră, unde nu vă recomand să opriți, dacă aveți așteptarea să fie mai mult de atât: o colecție de statui în piatră.

După asta ținem tot E, și ajungem la Odense, orașul natal al lui Hans Christian Andersen, dar și al 3-lea cel mai mare oraș din Danemarca. Soarele ne reîntâmpină și ne e călăuză prin acest loc frumos, încărcat de clădiri care mai de care mai aranjate și semețe. Recomand cu căldură să-l vizitați, dacă încă stați pe gânduri.

Tot pe lângă Odense, un alt must see e grădina Castelului Egeskov. Nu mă dau în vânt după castele, simt că, la fel ca la muzee, de la un punct vezi același lucru în majoritatea, dar grădinile de castel sunt altă poveste. Când ajung într-un astfel de loc, brusc imaginația mi se pune în mișcare și îmi închipui că sunt cu 3 secole în urmă, o domniță ce se plimbă pe aleile unui labirint de verdeață, presărat ici, colo, cu băncuțe umbrite, numai bune de citit și contemplat. Unde mai pui că, am intrat aici pe gratis, derutați de o mașină (aparent de-a castelului) după care ne-am luat.

Momentan cel mai bine conservat castel pe apă din Europa, se zice că pentru a-i construi temelia a fost nevoie de o întreagă pădure de stejari, de unde și-a luat și numele de Egeskov (pădure de stejari).

Constant fugăriți de un nor de furtună, pornim la drum, că mai avem cale lungă, până în Copenhaga. Profităm de șansa de a întoarce și noi binele în Univers, după binefacerea de la castel, și luăm o tânără la ocazie, să ne mai diversificăm discuțiile din mașină. Prezența ei vine ca o confirmare pentru ideile și atracția mea recentă pentru agricultură, grădinărit și plante.

Ajungem la destinație și, după ce predăm mașina, ne prăbușim epuizați în cămăruța noastră de hotel, nu fără a observa cât de imaculată e engleza oamenilor de aici, începând cu recepționera cea drăguță și atât de daneză.

Avem 3 zile pe care să le petrecem aici, iar din prima deja vizităm majoritatea locurilor unde ne doream să ajungem. Nu folosim deloc transportul în comun, ne ajutăm doar de picioare, ele ne duc zeci de kilometri, zi de zi, colectând calm, sute de pietricele în adidași.

Și aici sunt multe castele, foarte bine îngrijite, nu degeaba e recunoscută țara pentru ele. În prima zi vizităm Christiania, zonă “stat în stat” sau “liberă”, un cartier hippie, odinioară cunoscut pentru traficul liber de cannabis și rebeliunea împotriva regimului din restul statului. Micronațiunea de aici nu permite accesul cu mașina, are steag propriu și fiecare căsuță, așezată pe marginea apei, pare a fi ruptă de restul lumii. E o zonă plăcută de vizitat, dacă faci tranziția de la coasta de Vest, slab populată, la capitala de 3.4 milioane locuitori.

Tot azi luăm cunoștință cu vremea mai capricioasă a țării, fiind surprinși constant de episoade de ploaie, de abia apucau să mi se mai usuce stropii de pe ochelari.

Vizităm Grădinile Regelui de lângă Castelul Rosenborg, citadela în formă de pentagon – Kastellet , iar apoi celebra statuie a Micii Sirene. De ce celebră? Aș vrea și eu să știu, că au sute de alte statui, dar se pare că asta le-a plăcut cel mai mult, de-a lungul timpului, turiștilor și nu numai…

Cu ultimele puteri, ne îndreptăm spre casă, în lumina caldă a apusului.

A doua zi de Copenhaga, ne decidem să încercăm bicicletele. Nu poți rezista să nu vrei și tu, când vezi 80% din populație, indiferent de vârstă, că se deplasează cu bicicleta. Unde mai pui că, au aproape toate străzile prelungite cu piste și semafoare, special dedicate traficului pe 2 roți.

Greșeala noastră e când alegem să închiriem o bicicletă cargo și nu 2 normale. Cum e o bicicletă cargo? Exact cum sună – are un căruț mare în față, în care poți transporta încărcătura: cumpărături, obiecte, copii, etc😂. Părea fun, până ne-am pus în mișcare. Dacă ați mers vreodată în căruță, senzația e similară. Te zdruncină la fiecare bob de grâu pe care calci.

Pedalăm (în realitate doar unul se opintea, celălalt se zdruncina) prin parcuri, pe străzi, pe lângă apă, pe lângă clădiri luminoase și alei feerice, până ajungem la Jægersborg Dyrehave, un parc și rezervație de căprioare, unde sute de ciute și cerbi își duc veacul, în libertate. În mijlocul acestui spectacol, tronează The Hermitage Hunting Lodge, un vechi conac de vânătoare, în stil baroc. Ne tragem puțin sufletul, după atât efort de a pedala și a ne zdruncina, și luăm drumul înapoi.

Returnăm instrumentul torturii, iar apoi ne mai plimbăm puțin prin centru, în ce-aș numi “lumina ideală a după-amiezii”, moment mult așteptat pentru clădirile alea de carte poștală, să fie pozate.

Ultima zi e poate și cea mai frumoasă, deși n-am mai făcut nimic. Când nu mai ai după ce să fugi, îți iei o pereche nouă de ochi, cu care să observi ce n-ai văzut până atunci. Îți încetinești pasul și-ți reglezi ritmul cu cel al locului. Îți dai voie să intri în librării și să răsfoiești tot felul de cărți, lucru pe care nu-l mai faci nici acasă. Poate și pleci cu ceva de acolo, că altfel îți place gândul că ai luat o amintire din locul X. Intri în expoziții inedite și cochetezi cu ideea de-ați cumpăra ceva. Stai ore în șir să te uiți la scheme de skateboard, în locuri de joacă. Ajungi să intri chiar și într-un magazin de Lego și să vezi frumusețea ceasurilor din gară. Iar când nu mai ai și nu mai ai ce face, răspunsul e, negreșit, o cafenea. O cafea mare, din care să bei pe-ndelete, cât mai trece timpul și se oprește și ploaia.

Mi-a plăcut Danemarca, nespus de mult. Când mintea mea visa locuri neumblate și sălbatice, țărișoara asta peninsulară a venit să mă surprindă ca o gură de aer proaspăt. Civilizată până în cele mai mici detalii, conceptul lor de hygge era întâlnit la tot pasul, și dacă nu știai că are un nume.

Poate că frigul le mai încetinește ritmul inimii, și le induce o stare de calm, începând cu partea biologică 😁. Aici mi-am dat seama ce important e să fii înconjurat de calm, pentru a-ți calma și tu ritmul. Aici nu e privit cu inferioritate să ai orice tip de job, pentru că oamenii nu se definesc prin asta. Aici toți fac sport și sunt slabi, și nu vezi gândurile grele că se strâng pe frunțile lor. Nimeni nu claxonează și nu se îmbulzește în trafic.

Însă ce m-a suprins cel mai mult e că, mai presus de a-mi arăta un loc frumos, mi-a arătat ceva despre mine și ce nevoi am. Poate mintea e în căutare de diversitate și aventură, dar sufletul vrea ordine, liniște și pace. Tare interesant. Mulțumesc 🙏