Mech

Să călătoresc în interes de serviciu e ceva ce nu mi s-a mai întâmplat. Bine, să călătoresc e un cuvânt mare, am debarcat și aici am să rămân, pentru 2 săptămâni. Nerăbdarea mea obișnuită, de a ieși să văd orașul? Da, până la magazinul de la colț, să-mi iau un sandwich pe care să-l mănânc în timp ce ascult radio la televizor, că nah…unde-i rostul să te grăbești, când și peste 2 săptămâni ești tot aici:)) E ca și cum, pentru 2 săptămâni, aici va fi casa mea. Să treci de la a petrece fiecare noapte într-un AirBnb diferit, la a sta 11 nopți consecutive în același HOTEL, e ceva ce mă dă peste cap. Dacă în mod normal îmi scoteam din rucsac doar periuța de dinți și papucii de baie, acum mi-am instalat bine trollerul, mi-am înșirat toaaate cosmeticele prin toată baia și mi-am scos hainele pe umeraș:)) nu, nu se cerea să nu se șifoneze, fiind “în interes de serviciu”, pentru că am numai tricouri 😅 M-am instalat atât de temeinic aici, că m-a bătut gândul să-mi cumpăr o cană mai serioasă de ceai, în care să-mi fac toate cele 20 de pliculețe pe care mi le-am cumpărat. Mi-e să nu uit să plec, la final, așa o să mă înrădăcinez aici. Told ya, e serioasă, am venit “în interes de serviciu”:))

Dijlepad

Și cam cum sună această deplasare? Păi, în prima zi, (în care noi, 5 zâne, trebuia să ne ducem și la birou) am ajuns fără grabă la hotel, ne-am mai tras sufletul vreo 30 de min (parcă și timpul trece altfel, când ești, vorba aia, “în interes de serviciu”), abia după care ne-am făcut curaj să plecăm și la birou. Să tot fi fost 12.30, o oră perfectă de mers Agale, pe străduțe, admirând floricelele și oprindu-ne, din când în când, să mai căscăm gura pe la vitrine. Fără grabă, am menționat? 😇 Ok, acum lăsând exagerarea la o parte, cred că fetele celelalte chiar își vedeau de program și ăsta era mersul firesc al lucrurilor, dar, la mine noțiunile astea două, oraș străin<–>serviciu, se băteau cap în cap. Acum, vă puteți imagina scena aia în care timpul se scurge diferit și o insectă (posibil să fi fost o broască) cu picioare lungi zburda cu încetinitorul, pe Bitter Sweet Symphony? Aia eram eu, în timp ce tot dezbăteam: eram în vacanță sau eram la muncă? imi părea rău că nu-mi luasem aparatul foto cu mine, dar mă gândeam că probabil m-ar fi oprit la poarta clădirii, pe motiv că turiștii n-au voie decât în weekend. Și, după ce muncim vreo 3-4 ore, apoi putem ieși să ne jucăm? Putem? Putem? Sau e rost de teme?🤪

Mechelen, că aici am ajuns, un orășel din Belgia de care nu mai auzisem până acum, s-a dovedit a fi locul perfect în care aș fi putut sta, pentru atâta timp. Suntem cazate la strada mare, dar aici toată arhitectura este așa cu gust, că șoseaua este o străduță îngustă, pavată și mărginită de piste de biciclete, pe ambele părți.

A doua zi, atât Meteoblu (care minte de rupe), dar și sufletul meu de copil, îmi zic că e ok să îmi iau aparatul după mine, că va fi soare. 🥳🤩 Și așa a fost, la 7 dimineața este o vreme superbă să surprinzi toate culorile pământului scăldate în soare, și să constat că îmi plac tare mult casele din cărămidă. Vorba aia, uneori e după sufletul omului, iar noi fiind 5, avea Sfântu’ Petre de unde să-și aleagă unul😇

Acum înțeleg cum se simt studenții care pleacă să facă studii în străinătate. Sau un internship. Ajungi să cunoști locul ăla destul de bine, într-un final ajunge să-ți fie chiar drag și să-ți pară rău când vine vorba să pleci. Te-ai obișnuit acolo. Cunoști străduțele, pontoanele ornate cochet cu jardiniere, locurile frumoase pe care ajungi să le știi și pe lumină și pe întuneric, și, cel mai important, magazinele care închid după 18.00. Adică marketurile. Asta e singura noastră nemulțumire, să pleci de la birou la 4.30 și să îți mai rămână o singură oră să caști gura prin magazine:))

Revenim la Mechelen [Mechlă], orășelul al cărui nume nu l-am știut, până am ajuns la hotel. Am mai fost o singură dată în Belgia și tot ce-mi amintesc e frigul și ploaia pe care am ajuns să le asociez cu toată țara. So…ajung aici fără vreo speranță anume, doar cu gândul la weekendul dintre cele 2 săptămâni, în care îmi propusesem să văd alte orașe. După 7 zile aici, nu e o mirare că sunt atât de plăcut impresionată, când mi-a fost dat să văd un centru așa de frumos, foarte puțini turiști și mult soare. Mult. O nebunie pentru aparatul meu😍

Catedrala St Rumbold

Tot după 7 zile, de data asta de muncă, pot spune că nu mă mai duc precum un greiere la birou. “Interesul de serviciu” nu e pentru mine. Începe prea devreme, se termină prea târziu. Unde mai pui că, în București nu aștept să rup ușa, la 5, pentru a mă duce să mă plimb:))

Ne facem, totuși, curaj, și cerem un short friday, adică să fim lăsate să plecăm când se termină programul😅 Nu ratăm niciuna ocazia și plecăm, care încotro. Aveam planul deja făcut de marți, voiam să văd grădina zoologică de aici. Nu știu de când am pasiunea asta cu animalele sălbatice, că nu sunt de accord cu ele ținute în captivitate, dar cred că mă duc cu gândul pe alte continente și de aia. Tot pe continente era împărțită și grădina de aici, ceea ce mi s-a părut super tare și de folos, pentru că am ajuns doar cu o oră înainte de a se închide (la clasicul 18.00) și am putut vizita doar ce doream să văd.

După ce mă întreabă tanti de la intrare dacă vreau să cumpăr bilet pentru a intra (în cazul ăsta, am făcut o afacere, pentru că am ieșit în aceeași bani) și mă informează, îngrijorată, că se închide într-o oră, o iau la fugă spre Africa😍🦒🦓 Cu tot cu hartă, nimeresc prin Asia și abia îi dau de cap prin labirintul ăla, dar, la final, dupa o oră folosită la maxim, ies împăcată 🙂 văzusem girafele😬

Când nimerești în zona de păsări și ți se aburește și obiectivul

Urmând exemplul unui om drag, decid să le dau naibii de ore stricte și programe, așa că mă întorc să mai dau o tură prin “savană”, doar doar văd și zebrele, dar în afară de miros, nu văd nimic…

Aleg să mă întorc frumos, agale, pe jos, atât de safe, drept și însorit era drumul spre hotel. Plus că prinsesem curaj, luasem autobuzul până aici și nu mă rătăcisem🎉

Later edit: revin și mă contrazic în ce am spus la început. Nu mă mai satur de orășelul ăsta și nu, două săptămâni nu mi se par o veșnicie să le petrec în același loc:(( din contră, parcă în fiecare zi mai descopăr ceva nou aici. O terasă drăguță. Un perete cu grafitti. O nouă gară. O petrecere la ultimul etaj al unei catedrale, care făcea să răsune muzica în toată piața 🕺🏽🕺🏽.

Stadhuis- clădirea 3 în 1

Piața Grote

După 10 zile, când scriu asta, mi-am făcut o impresie și despre cum e să călătorești singur. Nu e cel mai plăcut. Trebuie să-ți calculezi mai bine pașii și traseul (dar o hartă bună te scoate din belea), să nu te aventurezi chiar peste tot, să îți faci singur toate rutele și să-ți cauți transportul corect. Dar, dacă îți place să te plimbi și îți reamintești constant că e fun și e o experiență de care vrei să profiți, îți va plăcea. Fă poze. Scrie-ți pe un blog experiențele și pățaniile. Te ține ocupat și îți dă un motiv în plus să vrei să vizitezi și să descoperi și a doua zi.