Maroc – Praf Roșu și Dune de Nisip (Part 2)

Se continuă excursia cu 3 zile prin deșert. De fapt, să fac dreptate întâmplărilor, când s-a votat Marocul, ca destinație, acest tur de 3 zile, prin deșert, a fost primul pus pe listă. Și nu oricum, aleseserăm ca noaptea dormită în cort, în natură, să fie fix una cu lună plină. Urmează prezentarea expectation vs. reality, dar să ajungem acolo.

Cu nerăbdare așteptăm dimineața excursiei, după cum ziceam. Nerăbdare și încordare, aș putea zice, după ce gazda noastră ține să evidențieze, încă o dată, că nu te poți încrede în operatorii de tururi, că am fi norocoși dacă nu ne lasă șoferul cu ochii-n soare (de aia mai bine îl rugai pe el, să-ți aranjeze ceva😏). Nu avem nevoie de acest negativism al tău, Moustafa!

Ca drept dovadă, un microbuz de 18 locuri, plin de turiști de toate națiile, plus un șofer Omar, ne așteaptă la locul de întâlnire. Dar mai întâi îl așteptăm noi puțin, pentru un început palpitant.

Pornim la drum, e soare, peisajul e frumos și în continuă schimbare, pe măsură ce înaintăm spre munți. Șoferul se dovedește a fi făcut fix pentru rolul ăsta, e și entertainer, ne ține binedispuși și în priză tot timpul (cu stilul lui de condus sportiv😵‍💫).

Avem opriri dese, și, de multe ori – surpriză (pentru că n-am citit prea atent itinerariul). Îmi descopăr o pasiune pentru triburile berbere, așa că nu mă pot opri din a lua vederi ce-i surprind în mediul lor. La fiecare oprire…

Ne apropiem de culmile munților Atlas și dăm de așezări cât mai specifice zonei deșertice. Vizităm Ait Benhaddou, cel mai cunoscut Kasbah din Maroc, adica fortăreața orașului. Monument UNESCO, zona a fost folosită în multe filme hollywoodiene, fiind una din cele mai importante fortărețe de pe Drumul Sării, rută a caravanelor unde negustorii schimbau sclavi, aur, fildeș și sare.

Când vezi camerele acelea minuscule, de chirpici, în care stătea o familie întreagă, îți dai seama de cât de puține are nevoie omul, pentru a supraviețui. Ne continuăm vizita prin temperaturile ridicate, vedem cum se poate picta cu ceai verde și șofran, iar apoi ne retragem la răcoarea microbuzului.

A doua zi trecem printr-un canion în Tinghir, Todra Gorge, mai aflăm una-alta despre berberi, însă acum nu povestea sau locul, este atracția, pentru mine, ci ghidul nostru, Rashid (85% sigură că așa-l chema). De cum s-a urcat în microbuz, am simțit că are o energie aparte. Să nu fi fost într-un grup organizat, l-aș fi bănuit că are un cuțit ascuns pe undeva, gata oricând să-l folosească. Așa, doar simțeam cum reduce la tăcere și captează atenția, în mod admirativ, prin glumele cu tâlc, spiritul tânăr și energia de spiriduș. Aș fi stat să-l ascult, zile în șir, chiar dacă încă îl bănuiam că are acel cuțit, ascuns cu îndemânare, pe undeva.

Al doilea eveniment al zilei, mergem să vizităm un magazin de covoare lucrate manual de triburile de nomazi din deșert. Nu mi-au plăcut niciodată covoarele. Nu că aveam ceva cu ele, dar nu le găseam practice. Un lucru în plus în care să se strângă praf și păr. De când am pisică, și mai mult am înțeles că nu sunt omul covoarelor, ador să-mi pornesc Roborockul și să-l văd cum face treaba singur, neîmpiedicat de niciun obstacol. Ce să mai, covoarele nu sunt pentru mine, eu nu sunt pentru covoare. Mi-era ușor să stau acolo și să privesc frumusețea lor, când știam că nu voi fi ținta puterii de negociator a celui de le prezenta.

2 luni mai târziu, cum stau aici și scriu rândurile astea, cu covorul la picioarele mele, simt nevoia să detaliez😂

Long story short, am fost atât de prinși de atmosfera și spiritul locului, că nu doar că ne-am luat un covor, când n-aveam nevoie de el și loc unde să-l punem, dar l-am luat și pe garanție. L-am plătit și n-am plecat cu nimic în mână, doar cu promisiunea că ni-l vor pune ei, la DHL. În apărarea noastră, omul era născut să facă asta, iar covorul era cel mai frumos de pe lume😂 Să-l citez, dacă are loc în inima voastră, își va găsi un loc și-n casa voastră. Nah, mai zi ceva!

Al 3-lea eveniment al zilei, debarcarea în deșert și drumul pe cămile, până la zona corturilor. Cum mi s-a părut călăria? Orice aș zice, ar fi ipocrizie, dar n-o recomand, ca cine știe ce experiență. Nu știu condițiile în care sunt ținute și cum sunt tratate acele cămile, am preferat să cred că decent, cât timp m-am plimbat cu ele…

Imaginea de o aveam eu, pentru un drum prin deșert, pe cămile, era mult romantizată, aveam să aflu. Ca în orice punct foarte turistic, ce vezi în fața camerelor, e doar o fracție din ce se întâmplă în spatele lor. Sau e total diferit. Dar locul e foarte frumos, imensitatea aia de nisip, te cam lasă în tăcere, apusul e pe măsură iar dacă încerci, reușești să faci abstracție de zecile de oameni din jurul tău și să te conectezi puțin, la frumusețea naturii.

Ajungem și la corturi, niște amenajări pe post de cameră, ce se presupuneau că redau experiența dormitului sub cerul liber. Avem parte de un spectacol de dansuri și cântece tradiționale, 3 tineri plictisiți de alt șir de turiști, se mișcă agale pe ritmuri tribale, prilej cu care iar mă întreb: oare de ce simțim nevoia să și trăim, ce vedem la televizor sau citim prin reviste? Vedem doar de-o parte a lentilei, vedem starea naturală a obiceiurilor și a locurilor, ne creem o fantezie despre cum e acolo, iar apoi ne dorim să trăim și noi acea stare a lucrurilor. Și ajungem să realizăm că nu putem, pentru că unde suntem noi, mai sunt alte mii de turiști, iar unicitatea de-o visăm noi, în fața televizorului, se transformă într-un scenariu turistic la scară largă. Și constatăm că alergăm după povești spuse la televizor. Sau sunt singura ce simte și vede lucrurile așa?

A 3-a zi ne întoarcem, fuguța, tot pe cămile, cât să prindem și răsăritul, din vârful dunelor.

Ajungem la microbuz iar apoi singura oprire mai memorabilă, până în Fes, e la niște maimuțele impertinente, gata să îți ia mâncarea de la gură, daca nu ești atent.

Impresii din turul Marrakesh – Merzouga – Fes?
Omar, șoferul și gazda noastră, s-a întrecut pe el în a ne face să ne simțim bine și a-i lăsa 5 stele, pe TripAdvisor😂. Nu știu dacă așa ar fi fost toți ghizii, dar noi am nimerit unu de efect. Ne-a oprit la familia lui, ne-a ospătat cu ceai și dulciuri, ne-a dat mici suveniruri, iar la final ne-a sunat personal, fiecare gazdă în parte, pentru a ne lăsa fix în fața cazării din Fes.

Pentru mine, excursiile de genul ăsta, vin cu beneficii și sacrificii (adaptări). Parcurgi distanțe mari, ai parte de ghizi și de istoriile locurilor, ajungi în zone în care altfel poate nu ai avea idee că vrei să ajungi, mai cunoști oameni noi (dacă ești deschis experienței), dar cu siguranță ajungi să-ți faci o idee despre parfumul locurilor prin care treci.

Da, implică și mult stat în mașină, opriri la anumite magazine și locuri, alese de ghid, marcarea unor puncte de interes mai mare sau care ți se pot părea irelevante. Plus observarea mai de aproape, a comercializării naturii și locurilor, scara la care poate ajunge turismul (unde ți-ai dori, în mod egoist, să fi ajuns doar tu😁).