Our nordic journey – day 7

Părăsim și Reykjavik și ne îndreptăm, doar noi doi, spre ultima cazare: Akranes, alt sătuc pescăresc. Deciși să nu lăsăm melancolia să ne cuprindă, ne planificăm să facem o drumeție pe muntele Esja, pentru a ne mai pune sângele în mișcare. Oh. Boy! Lăsând la o parte că eram cu limba pe umăr (vorbesc strict de mine), erau unele zone în care mă simțeam ca o trestie în vânt :))


Altfel, un peisaj frumos😅 când ne mai opream, din când în când, să respirăm, puteam observa splendoarea ce se așternea la picioarele noastre.
Surfing the wind🏂
Just a casual day on the mountain🗻
Revenim și ne îndreptăm spre cazare, o casă așa frumos amenajată, dar, mai presus de toate, încălzită și ferită de vânt, încât nu ne mai vine să ieșim deloc afară, deși era abia 3 după-amiază.

Trebuie să mai spun un mic insight al țării acesteia frumoase. Fiind atât de des împânzită de izvoare termale, multe locuințe le folosesc apa, pentru apa caldă de la robinet. Și, ca să nu mai prelungesc atât suspansul, apele astea termale, atât de calde și nemaipomenite, sunt SULFuroase. Așa că, dacă nu ești obișnuit, poți simți, la fel ca mine, nevoia de a te clăti de…apă, de a da jos mirosul ăsta clocit de pe tine. Nu prea ai cu ce, că ai impresia că aici apa rece e adusă direct din ghețari🥶 Și uite cum, deși șamponul tău mirosea a căpșunici, la final, capul tot ajunge să-ți miroasă ca un ou mare, de nu știi de unde vine izul ăla sălciu, când îți fluturi pletele😅 Cred, totuși, că ei mizează pe faptul că vii atât de înghețat de afară, ca tot ce visezi e să faci un duș fierbinte. Că miroase a sulf, ajungi să nici nu mai bagi de seamă, e un compromis pe care, în momentul ăla, te resemnezi și-l faci.
Going back. Ne facem, totuși, curaj să mai ieșim din casă, deși începuse să plouă mărunt. Ceva apocaliptic, când te duci să vizitezi o epavă, într-un port.



Ne mai învârtim puțin prin mirosul de pește și ajungem și la far, puțin prea târziu pentru a mai putea să-l vizităm, dar ne mulțumim cu niște poze, e mai frumos ca alte faruri văzute până acum.


Și uite cum, cu acest far, încheiem și excursia de martie din anul ăsta. Ne retragem spre casă cu speranța că, ce va urma, va fi măcar la fel de frumos ca ce am văzut aici.
Blue Lagoon from up above💙

Blue Lagoon from up above💙

