Island hopping – Milos – this is definitely heaven (day 3)

Sunt puține lucruri care să mă motiveze să mă trezesc de bunăvoie cu noaptea-n cap (și nu pentru că trebuie). V-aș da câteva exemple, dar nu-mi vine-n minte niciunul :)) tocmai de-aia, când îmi pun seara alarma pentru 7 dimineața, cu gândul de a mă duce pe plajă, să “fiu una cu natura”, să “mă conectez cu marea”, să “……”, nu-mi pun mari speranțe că se va și-ntâmpla😬

Și totuși, când începe să cânte melodia aia detestată (modul garantat de a urî un cântec – pune-l alarmă), nu mă întreb “dau snooze sau pot să mă ridic direct?” , “de ce, Doamne?” , “de ce iar?” ci pur și simplu mă ridic. Și…da, imaginile astea, merită de fiecare dată🧡. Când vezi cerul încă ușor cenușiu, cum începe să prindă nuanțe rozalii, când razele încă neapărute, fac norii să pară așa luminoși, că zici că au luat doc, când toate par că își încetinesc ritmul, în așteptarea lui, numai pentru a și-l relua, cu și mai multă energie, după ce apare pe cer…parcă tot “efortul” îți e răsplătit…înzecit🙂 Să nu-mi vină să mă întreb, precum Zorbas, “ce taină o mai fi și asta, știi să-mi spui? Ce-or fi însemnând toate astea, ia zi?!?”

La 11 mă întâlnesc cu Lia, care închiriase o mașină și își luase rolul de a-mi fi ghid și translator pentru ultima zi, chit că și ea urma să vadă tot pentru prima dată, ce ne propusesem să vizităm. Nu avem ambiții prea mari, o plajă ici, o ruină colo, un sătuc dincolo.

Primele sunt catacombele din Milos, o galerie lungă de 200 de m și care a adăpostit aprox. 2000 de morminte…e impresionant, doar că numai o porțiune foarte mică este deschisă spre vizitare, din păcate. Turul este cu intrare, așa că, să aveți pregătiți 4€, dacă vă trezește interesul.

Tot acolo, în Tripiti, este și teatrul antic din Milos, loc unde a fost găsită statuia lui Venus din…Milo?! (n-am făcut niciodată legătura asta…). Cică au găsit-o undeva aici…un fel de Ana lu’ Manole a grecilor:))

Nu stăm mult (cui îi stă capul la arheologie, când ai atâta apă în jur, care așteaptă🤪), totuși trebuie apreciată priveliștea, grecii antici nu se jucau cu jumătăți de măsură💙

Ce mai urmează? Un sătuc pescăresc, Firopotamos pe numele lui, unde, pe plaja cu apă aproape încremenită, fiecare căsuță își are propriul garaj pentru barcă, frumos vopsit în culori vesele.

Pentru că acum eram nu o femeie, ci două, și pentru că, ziceam și în articolul precedent, noi întâi trebuie să vedem tot, ca să ne putem decide, nu rămânem încă aici, și mergem să vedem și plaja de lângă, să știm exact ce vrem (said no woman ever😅). Și aici rămânem, că am dat de perfecțiune🤩 mal cu nisip, apă fără pietre, intrare lină, peștișori netulburați, câțiva copăcei – dacă vrei și umbră, lume puțină, cer fără nori…ce să mai…pentru mine, care aparent nu mă dau în vânt după ce numesc mulți “plaja perfectă”, asta bifa toate criteriile.

Ne rupem de apă, pentru a ne muta în altă parte a orașului, într-un vechi castru venețian, sau castelul din Milos, de unde poți vedea unul din cel mai “fără cuvinte”, apus🌅🌅🌅🌅. Nu înainte, însă, de a-mi face eu o dambla : voiam să mănânc o musaca de la mama ei, și încă nu ajunsesem să’. Spre surprinderea mea, nu orice tavernă face musaca. Din cele care fac, puține mai sunt deschise în octombrie:)

Nevinovată și fără să știe că îmi crește și mai mult agonia, Lia se apucase să îmi înșire toată bucătăria grecească, și când ajunge la musaca, îi spun, cu ușoară mândrie, că și noi în România, avem moussaka! Surprinsă că insist atât să mănânc aici, daca am și acasă, mă întreabă ce fel de musaca îmi place, cea cu vânătă sau fără? Dădea cam cu virgulă…vânătă?! “Da, sub sosul bechamel, poți să …” Wait, what?? Sos bechamel? Ahm…Lia? Cum se face musacaua aici? Zi zi!! Că apoi îți spun cum se face și la noi😅

Cu tristețe vă spun…cine ne-a dat rețeta, nouă românilor, a vrut să-și râdă de noi…sau a rămas fără mină, când o scria…unde e vânăta? Unde e dovlecelul? Dar, mai ales…ce-ați avut cu sosul bechamel, măi fraților?!?!?😭 Cu burta plină, dar încă suferind după trădare, merg să vedem cum, soarele răsărit de dimineață, își încheie ziua…

Să punem punct cu glorie, mergem să ne luăm și desert, că altfel cum?! Tipic Andreea, nu mă pot decide și cu greu îmi iau doar baclava și kataif, dar cum iarba e mereu mai verde la vecini, tot Ekmek -ul Liei a fost the real deal😍😍