Island hopping – Naxos – No pain, No gain (Day 1)

Plec de la cazare pe la 6, o oră la care tot orașul doarme, mai puțin cafenelele. Cu un multi-plu espresso la bord, altfel prinzi curaj☕️.

Ajung în port, după vreo 35 de min de mers în tihnă și…imaginea mă pune în cumpănă…vapoarele astea erau Aatââât de mari, că inițial mi-am confundat bărcuța cu un hotel. No kiddin’…au câte 8 etaje, lifturi, valeți, săli de cinema, magazine (nu de snacksuri, de shopping!), cabine de dormit, scaune de avion…sunt impresionante😳

Teoretic, toata nava e împărțită pe zone, economy, business, executive sau mai știu eu…practic, aveam să constat, nu te întreabă nimeni de sănătate, și de stai la VIP, cu bilet de sărac:)) Costul călătoriilor diferă foarte mult, în funcție de compania care le operează, de numărul de opriri, chiar și de data de plecare.

Nu sunt programe zilnice, așa că trebuie căutate variantele care îți convin cel mai mult. Ferryhopper.com e cel mai simplu mod de a găsi toate opțiunile, pentru că aici ai toate cursele, operate de toți carrier-ii, iar prețurile sunt oricum stabilite de autoritatea navală, așa că nu le vei găsi mai ieftine, și de le cauți. Cu plecare de dimineață și fără “escală”, biletul din Pireu în Naxos, m-a costat 34€.

După 4 ore de legănat pe sunet de motoare și valuri sparte și o tentativă de a coborî cu o insulă mai devreme, ajung în Naxos💙 Vă spun, singurul motiv pentru care nu mă pierd, pe lumea asta, e că toți îngerii muncesc din greu să mă scoată din #####. Dacă e adevărat că fiecare om are câte unul singur, la mine se lucrează pe schimburi😂😂😂.

Imediat ce cobori în port, dai de Portara, tot ce a mai rămas din ce se dorea a fi Templul lui Apollo, dar care nu a mai ajuns niciodata să fie terminat. Probabil cel mai instagram-at obiectiv al Naxosului și cam unicul…mă conformez, fac și eu vreo 500 de poze, nu-mi iese niciuna să-mi placă, și apoi o iau ușurel spre plajă.

Aveam cazarea undeva la mama naibii, așa că planul era să vizitez toată ziua, și abia la final, să mă duc “acasă”. O tai spre plajă, prin orășelul Chora (aveam să aflu că toate insulele au o Chora…).

Cea mai faină senzație, să te plimbi pe străduțele lor, fără obiectiv. Să intri unde simți că te cheamă vitrina, să-i zâmbești vânzătoarei amabile care ți-a prezentat toată colecția de cercei handmade, deși vede că nu vrei să cumperi, să auzi valurile, nu departe, să simți miros de pește (care aici parcă nici nu se simte așa rău😬).

Ajung la plajă, Agios Prokopios, care, sincer să spun, nu e cea mai pe placul sau așteptările mele, dar o iau așa, cătinel, desculță, pe mal, vreo 12 km, să ajung la viluța mea. Dacă m-aș fi așteptat să fie o faleză amenajată, de la primul km până la ultimul, aș fi fost distrusă:)) era, mai degrabă, un deșert cu aspect de vest sălbatic, cu terase închise și abandonate, cu soare de aproape 30 de grade și vânt continuu.

MUST READ: Naxos nu are autobuze! Deloc! Are unul singur, care, în oct, trece o singură dată, prin toata insula! Deci n-are autobuze…singurul mod de a te deplasa este să închiriezi mașină. Pe jos nu era o variantă, aveam să constat după vreo 5 km și multe blesteme… Să încep să închiriez mașină, în vacanțe, era ceva de domeniul “o să…om vedea.”

Cum ziceam, după 5 km de afundat în nisip și drumuri pietroase, eram gata să închiriez. Oricum insula e atât de goală, că aș putea conduce și eu. Și…eu de ce n-aș conduce?! Pentru că n-ai permisul la tine, Andreea, poate d-aia. Ok…poate d-aia🤔. Să știi că, dacă l-aș fi avut, sigur aș fi condus!

Probabil deja deliram de la soare, dar cam asta-mi cocea mintea, când pășeam cu durere printre cactușii de pe marginea ulițelor. Aici nu sunt orașe. Nu cred că sunt:)) e doar Chora, în port, iar în rest…câte o casă azvârlită pe fiecare deal. Și sunt pliiini de dealuri.

Abia când treci de Agios Prokopios, spre S, începi să dai de plaje cu adevărat frumoase: neamenajate, cu apă limpede și vino ‘ncoa. Aș fi intrat atââât de mult, dacă aș fi avut costumul de baie pe mine sau timp să mi-l pun🥵…și cum mergeam așa, nădușită…o văd.

Plaja perfectă, ruptă parcă din Rai…nu știu ce-mi vine, pentru că n-aveam să mai trec vreodată pe aici (mâine mă duceam pe munte, să văd cel mai înalt vârf, îmi luasem special pantofi pentru asta!), dar pun un Pin pe hartă, pentru minunea asta…cine știe, poate ajung alții, dacă le spun de ea, și tot mă bucur💙

Un alt detaliu enervant, pe lângă lipsa permisului…nu era semnal, iar eu trebuia să iau legătura cu Dimitris, să îmi ghideze pașii spre vila MEA. Sper să aducă o targă😅. Fără semnal și fără vlagă, problema mea reală era alta: mă prindea apusul pe drum, nu pe terasa atât de atent selectată pe Booking!!! O scurtez pe un drumuleț ȘI MAI îngust, o potecă în câmp, dau și de oi, și de capre, numai de Naxos Aethereal View, nu era chip să dau…

Gata. Ajung! O văd în zare și, fără speranță, încerc să sun la…Dimitris. Call failed. Ok, n-aș fi zis…deja mă gandeam la ce-aș fi putut face…să opresc o mașină și să-i rog să sune EI la Dimitris…Eram puțin…panicată:)) al naibii Dimitris, n-ar fi putut să aștepte și el acolo?! Trebuia să-l sun eu🙄

Pe când mă vedeam dormind pe trepte, ca un cățel, păzindu-mi proprietatea, cu terasă și apus, văd o baracă și un om afară.

Aaahm…Dimitris?!

Yes…

(Aleluia😳😳😳) Andreea Necuta!

Ah! You?

Da, eu🙄 Acu dă-mi cheia și lasă-mă să-mi savurez apusul, că-l merit din plin🧡

Conștiincios, dacă tot a așteptat atăta, îmi prezintă toate cotloanele, spre exasperarea mea, care nu știam cum să-l dau mai repede afară, să arunc toate bagajele de pe mine și să mă prăbușesc pe balcon (uitasem complet ce rezervasem și cum arăta, am fost surprinsă să văd că am 2 camere numai ale mele, ditamai terasa – pe asta mi-o aminteam, așa mă decisesem, pufi de relaxare șiiii, din partea casei, o butelcă de raki🤣🤣🤣).

Not my first choice, dar…îl primesc recunoscătoare, în timp ce-mi derulează prin minte toate momentele zilei și cum s-a încheiat totul atât de frumos. A meritat toți ciulinii, pietrele și praful de le-am îndurat:)