Ithaca (New York)
Din Gettysburg în Ithaca mai facem 4 ore. Îmi e destul de greu să-mi mai amintesc ce am făcut acolo, după 3 zile. Dar țin minte că am ales orașul după o poză. De fapt, toate orașele le-am ales dupâ O poză, e incredibil cum încă mai pic în capcana asta, după căte am văzut că poți face cu un program de editare. Era făcută toamna, și cum mie îmi plac culorile, m-a luat de cap și am zis că aici vreau să merg 😅 Plus că avea și o rezonanță mitologică, așa 😋

Acum o săptămână, când am plecat la drum, pădurea era încă verde. Asta nu era neapărat rău, că era și mai cald, dar nu arăta tocmai a toamnă. O săptămână mai târziu, unde întorci capul, vezi o explozie de culori. Problema cu vizitatul unui oraș în câteva ore (dacă te miști bine, poți prinde chiar 2 jumătăți de zi – mai mici) este că nu-ți poți propune să faci prea multe. Reușești să treci în revistă obiectivele din centru, poți să vizitezi 1-2 localuri bune de mâncat, dar cam atât. (și așa iese la iveală greutatea pe care o dau celor 2 activități) 😁

În Ithaca trebuia să vizităm un lac, un pod, un parc, un râu și centrul orașului. Timpul e limitat, așa că luăm taurul de coarne și începem cu lacul. Lacurile, potecile, tot felul de peisaje naturale, toate astea sunt dificil de punctat, în vizite așa de scurte. Cam tot ce se depărtează de oraș, în principiu. Așa se întâmplă și cu lacul nostru, ajungem la coada lui, avem noroc și dăm de niște cascade fix în mijlocul străzii, le pozăm și ne numim că l-am văzut (să fiu sinceră, nu-mi mai aminteam deloc ce văzusem la el, când m-am documentat, așa că nu mi-am putut susține cu nimic vreo argumentație pentru a înainta).




Next, podul suspendat. Omenii ăștia vor să scoată turism și din piatră seacă, atfel nu ar numi obiectiv un pod care, dacă sari foarte insistent pe el, se mișcă (mă clatin mai mult când trece metroul pe sub București). Aici ne luăm cea mai mare țeapă…păi dacă voiam să mă clatin, mă duceam la țară și treceam pe podul de peste gârlă, mai și rămâneam amețită 2 ore după🤩 unde mai pui că acolo vezi peisajul foarte clar, nefiind nici măcar o balustadă, să-ți obtureze vederea. Ba ești și mult mai conștient că ești pe un pod și sub e apă, că doar o vezi prin toate scândurile de lipsesc.

Râul ne dă mari bătăi de cap, că nu știm ce am putea vedea sau vizita la un râu. Asta în eventualitatea în care l-am fi găsit, că GoogleMaps a decis că nu vrea să treacă niciun râu pe acolo. Problema se rezolvă de la sine, uneori😉
Parcul. Arată bine, e în jurul unui lac și e la apus…o priveliște liniștitoare. Descoperim aici niște leagăne geniale, în care te poți da singur, fără să-ți mai facă cineva vânt😅 Copiii de aici cred că sunt tare singuratici, de le-au făcut astfel de jucării. Ori așa le dezvoltă aici independența, dându-le ocazia să se descurce singuri.


Mai avem centrul. Aici facem cum facem și dăm de o cidrărie, în care avem norocul să fie, chiar atunci, o degustare. Credem că l-am prins pe Dumnezeu de picior și intrăm. Îți dai seama? E și cidru, e și variat, e și gratis 😇 când mă gândesc acu, am picat ca niște musculițe de oțet😳 dacă e să fac un top, nu ne place nimic și chiar mai rău. Cel mai bun sortiment e ceva fără gust, doar cu acid. Locul 2 detronează lejer cel mai prost vin/cidru băut la noi. Și ultimul din listă (suntem masochiști, dar nu duși la extrem) avea un aftertaste de toaletă…încă mai am amintirea lui. Fix la ăsta (evident că la ăsta…) se decide soțul meu drag să-și joace asul – șoferul responsabil: Știi, eu am un număr limitat de guri pe care le pot bea, trebuie să mai conduc, mi-ai promis la bine și la rău, bla bla, nu vrei să-l bei tu și pe al meu?🤗) Ieșim mai mult de(z)gustați și ne luăm, de ciudă, nu una, șase! beri, să spălăm coșmarul (eu aș alege și noaptea vinul în locul berii, dar ăștia și la bere au 5000 de sortimente 😡)


Ne prindem repede, Ithaca e un centru universitar, prea sunt mulți studenți la terase și pe străzi. Când ajungem la cazare, ne confirmă asta și gazda, proaspătă absolventă de Cornell. Iar avem parte de o iubitoare de animale, un câine de talie mărișoară (când știi doar 3 rase canine, n-ai alt sistem de clasificare😉) care, deși sunt asigurată că e foarte prietenos, ne speriem unul de altul și o pisică (de talie imensă, și asta).

Este printre cele mai interesate de socializare gazde AirBnb pe care le-am întâlnit. Ne recomandă tururi, trasee, ne împărtășește păreri despre Trump, ne pune capcane cu întrebări din Trivia, ba ne dă să jucăm și un boardgame. Noi doi. Cât timp mâncăm. Timp în care facem și conversație cu ea:)) copleșitor de ospitalieră și prietenoasă, având în vedere că noi tot ce voiam era să ne savurăm uscăturile și berea, butonând frenetic telefoanele, după o zi de privare de net 😊

