Canada – land of all cultures (Part 1)

Ploaie, nor și frig, asta se anunța pentru excursia noastră. Deși verificam zilnic prognoza, progresele nu erau prea mari, așa că am decis să nu-mi mai pese. Voi invoca puterea manifestării, mi-am zis, adică voi ști de pe acum că vremea va fi ok.

Ajung în Toronto, după o escală în Paris și un zbor de 12 ore, ne întâlnim !surpriză! la aeroport și plecăm spre cazare, pe ușoară burniță. Nu manifestasem și pentru ziua sosirii, de-aia😁

Un lucru pe care-l vom observa și experimenta, cât stăm aici, e că nu găsim restaurante cu specific local. Dacă nu vrei carne de bizon și sirop de arțar, nu știu ce alt specific ai putea testa. Așa că prima seară oprim într-un thailandez, mâncăm niște tăiței minunați, luăm și la pachet și apoi chiar ne ducem la cazare.

Stăm într-un AirBnb, o casă tipic canadiană, ticsită cu alți turiști, unde gazdele noastre, Scott și Debbie, sunt mereu prezente. E bine, e rău, depinde de ce preferi. Dacă îți face plăcere să descoperi oameni noi, cu povești diferite de viață, dacă nu te deranjează să schimbi impresii la micul dejun și să stai la masă, în timp ce alții se învârtesc să-și pregătească ceva de mâncare, atunci un astfel de scenariu e ideal. Pentru mine, epitomul introversiei, era cam mult.

Ziua 2, avem un concurs de alergare în High Park, noi și alți 2000 de oameni. E o atmosferă tare înviorătoare, când simți că nu mai poți trage, să auzi zeci de voluntari că te încurajează, în special pe ultima porțiune de deal, numită nu degeaba Kill the Hill. It kills the hill out of you🥵.

Ne revenim după cei 8 km, eu spre deloc, și o pornim la pas, să vedem Toronto. Dacă la alergare am avut vremea perfectă, soare și cald, acum sunt nori, dar tot e bine.

Random fact: în avion am văzut niște ghete cool la un tip, ceva cu Tasmania. Aia e, îmi zic, ceva de acolo de la el, mintea mea deja era pe tărâmuri exotice, în timp ce admiram designul simplu, dar practic și trashy casual. Uit de incident. Ajung în orașul destinație și efectiv 80% din oameni, femei sau bărbați, aveau același tip de ghete în picioare. Cu cât vedeam mai mulți, cu atât îmi doream și eu o pereche de aia.  Bucurie mare, după vreo 2 km umblați pe imensa Queen Street, dăm de un magazin Blundstone, că așa-i zicea ghetei perfecte. N-o cumpăr, dar mi-o adaug în wishlistul mintal, cu gândul să-mi iau așa ceva, în viața asta.

Continuăm pe Queen, trecem pe la Graffiti Alley, o stradă plină de desene talentat pictate, iar apoi ajungem la zona de centru, singurul loc cu zgârie nori din oraș. Avem aici Primăria, fix in piața Nathan Phillips, numită după unul din primarii din Toronto.

Ziua 3 vine cu un ger de rupe și-un soare de orbește. Ne punem toate hainele și șosetele de care dispunem și ne aventurăm spre o nouă zi de vizitat. Mă cam resimt după alergare, și asta-mi știrbește puțin din viteză și entuziasm. O luăm pe malul lacului Ontario care, deși cel mai mic din cele 5 Mari Lacuri, e atât de mare că ar putea fi și ocean, oricum nu-i vedem marginile.

Trecem prin parcuri cu veverițe și ajungem la portul de lângă oraș, fix lângă Grădina Muzicală, unde mie-mi scapă esența ei, nu înțeleg ce trebuie să văd și rămân cu impresia că n-am văzut nimic, de fapt. Dacă vă duceți pe acolo, îmi faceți și mie niște poze mai elocvente. Tot în zona aia, dacă ești curios de istoria sosirii irlandezilor în Canada, poți afla puține detalii din Ireland Park, o pajiște cu statuete destul de triste și cu o poveste și mai și.

Ajungem apoi în Kensington Market, cea mai colorată și ragae zona a orașului, unde sperăm să mâncăm la Pow Wow Cafe, local cu specific indigen, dar contemporan. Nu e menit pentru ziua aia, nu avem cash la noi, așa că ajungem peste stradă, la un restaurant portughez. Same same, but different.

Cu ultimele puteri de care dispune șoldul meu stâng, în drum spre cazare trecem pe lângă parcul Queens, situat în spatele clădirii vechi a Parlamentului. Ajungem din nou în Nathan Phillips Square, de data asta pe un soare perfect, mai facem 50 de poze, iar apoi chiar ajungem la căsuța noastră tipic americană.

Seara, tot pe un vânt aprig, ne aventurăm până la Humber Bay Arch, podul pe care nu reușim deloc să-l surprindem în lumini de apus, cum visam poetic, în București.

Ziua 4 o luăm mai ușurel, mă resimt după schimbarea de fus și trezitul constant la 4-5 dimineața, plus dealul ăla de sâmbătă, care încă îmi “omoară” articulațiile. Începem pe la prânz, într-un restaurant indian, iar după ce testăm toate soiurile de sosuri și clasica lor clătită/lipie, dosa, o luăm din loc spre Distillery District.

Clădirile sunt frumoase (nu poți da greș cu cărămidă), încă întreținute, îmi închipui cum, într-un scenariu de vară, cu soare, atmosfera poate fi chiar atrăgătoare. Dar acum e vânt, e frig și locul pare înțepenit, așa că ziua e câștigată de o ciocolată caldă, mai degrabă. În mirosul aburilor de cacao, îmi place să-mi imaginez cum arăta locul ăsta, când încă se folosea ca distilerie. Oameni mișunând de la o ușă la alta, îmbrăcați în salopetă, cu o bască pe cap, unii cărând butoaie în căruțe sau cu roaba. 😁

Pe drumul de întoarcere, în timp ce încercăm să descoperim piața St Lawrence, dăm de cea mai cochetă clădire din tot orașul: Gooderham – parcă aterizată acolo din cer, cu stilul ei britanic, flatiron. Stă încrezătoare în fața giganților din spatele ei, parcă știind cât e de frumoasă.

După cele 4 nopți petrecute lângă High Park, vine și ziua în care ne despărțim de cele 2 gazde hiper prietenoase la care stătusem. Închiriaserăm o mașină, că aveam în plan să mergem până la Niagara on the Lake, plus alte chestii pe drum.

Useful tip: dacă închiriezi mașină acolo, și iei cea mai ieftină opțiune, ia în calcul că vei echivala la consum. Vagoneta noastră mergea cu 15 litri/100, avea 3 locuri în față și n-ajungeam să mă urc în ea, fără treaptă ajutătoare.

Moving on, un alt pont util e să îți adaptezi obectivele la anotimp și vreme. Nu te duce la plajă, când e început de aprilie, că aceași experiență o poți avea și la Mamaia, în Decembrie, n-are sens să bați atâta drum. Aș continua prin a zice că și-a doua plajă va arăta la fel ca prima (sau ca aia din Mamaia), deci…nu insista 😂

După aceste experiențe, dăm să vizităm ceva în oraș, pentru un gust autentic indigen: Black Creek Pioneer Village, un sătuc cu iz de istorie amerindiană. Pe cât de frumos și pitoresc sună, pe atât de pustiu și închis este. Ne ajunge pentru o zi, așa că ne continuăm drumul fără opriri, până la cazarea cea nouă: Niagara on the Lake.

Era aglomerată și plină de reguli, prima cazare? Compensează cea de aici, unde avem toată casa pentru noi, nu ne deranjează nimeni toată șederea, suntem întâmpinați cu frigiderul și masa pline cu bunătăți, iar “manualul de utilizare” ne spune doar cât de bine veniți suntem. 

Seara ieșim în recunoaștere și rămân impresionată de frumusețea caselor, fiecare curte e aranjată, culorile sunt minuțios asortate, niciun detaliu nu e lăsat la întâmplare, totul dă impresia unui orășel de poveste. Fac poze frenetic, în timp ce încerc să-mi impregnez imaginea lor, pentru mai mult timp. Aș vrea să locuiesc aici, deși n-aș ști cu ce să-mi ocup timpul. Sau cu ce să-mi câștig pâinea. Dar poate aflu mâine, pe lumină…

Photos: much of the photo credit goes to Alex