Austria,  EUROPA

Our pre-nordic journey – Vienna

Soțul meu drag mi-a făcut cel mai fain cadou ever, nu numai că a luat bilete pentru o super destinație, dar a zis să trecem la următorul nivel și să nu-mi spună nimic de ele ❤️ (probabil acu zice “ce cadou, femeie? Era ziua ta sau ceva? Doar m-ai fi incomodat cu întrebările, dacă iți ziceam!”)

Bine, surpriză nu cât “să mă duc la aeroport fără să știu de ce”-surpriză, dar surpriză cât “să fiu la limita de a-mi lua concediu”-surpriză.

Scurtă deviere: sunt obsedată de avioane. Dar nu tehnic (încă nu văd diferența între un Boeing și un Airbus, plus că s-au gândit să le mai împartă și pe astea, în modele…) ci conceptual. Mă fascinează să le văd de afară, mă plictisesc de mor când ajung în interior😂. Îmi place să le văd cum lasă urme pe un cer senin, mă uit în sus, tot ca un copil, când aud că trece câte unul și mă gândesc “oare ăsta unde merge?” și mă apucă nostalgia, de fiecare dată, cu gândul la vacanțele noastre și la cele ce o să vină. Și le-aș poza. Non stop. 😬

Ok, revenind la Viena. O vreme frumoasă, noroc că nu aveam pe mine toate straturile de haine pe care le planificasem pentru excursia asta. Stăm, pentru prima dată, la un hotel LÂNGĂ aeroport, ceva roz și foarte fancy (👏🏼 Andrei 😇), la care ajungem în 5 minute, pe jos.

Eeei, și pentru că mai vizitaserăm orașul, acum puteam face turismul așa cum îmi plăcea mie: fără scop și fără cap😅 Luăm trenul până în centru și de acolo…niciun plan. Ce frumos e așa, nu te grăbești să intri la muzee, să prinzi metroul pentru a ajunge să vizitezi și cealaltă parte a orașului, poți hoinări în voie, faci și vizitezi ce vrei 🙂

Noi am dat o tură prin Prater, ocazie cu care mi-am amintit de cartea mea preferată, Plânsul lui Nietzsche, apoi mi-am dat seama că era Freud cel care se tot plimba prin Prater, apoi nu reușeam să îmi amintesc dacă și Jung se plimba cu Freud prin parcul ăsta, apoi am ajuns să mă întreb dacă chiar are sens să deschid gura să-i spun și lui Andrei, de vreme ce, se vede treaba, nu părea că ȘTIU nici care cu cine se plimba 🤪 De un lucru eram sigură: mintea mea se plimba mai mult și mai repede ca noi, dar la fel de fără sens :))

Ajungem și la Schonbrunn, dar numai pentru a ne trage sufletul pe una din băncuțele lor, unde mai pozez niște avione😎 aah, am menționat de shopping? Mda, am făcut și asta, și de haine și de mâncare (îmi place să cumpăr sortimente care nu se găsesc la noi, ceea ce poate deveni destul de complicat, când ajungi să recunoști un singur sortiment și 5 nu…)

Într-un final, ne întoarcem la fancy-văgăuna noastră roz și picăm lați, la 7.30 :))) da, m-am uitat de două ori la ceas, să nu confund 19 cu 9, dar…nope…cred că eram chiar obosiți😴😴

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *