Washington DC (Maryland)- ep.2
Coborîm din metrou în buricul orașului și, brusc, e ca și cum am călătorit cu o mașină a timpului. Altă lume. Îmi mai ia vreo 5 minute să-mi vin în fire și să-mi găsesc integesul pentru vizitat, dar imi aduc aminte că am un aparat foto pitit, iar apoi totul se rezolvă de la sine.
Bântuim mult pe străzi, vedem cam tot ce e iluminat frumos și, din când în când, ne mai alipim de câte un tur cu ghid, să mai prindem și puțină istorie. Sunt fascinată de avioanele care zboară încontinuu peste oraș, păcat că aparatul meu nu capturează tridimensional, sunt așa frumoase când trec pe deasupra la Washington Memorial, la apus! 🙂
Următoarea oprire? Casa Albă. Trebuie să recunosc că nu am avut o dorință prea mare de a o vizita, dar intru mai bine în film, când văd câte asocieri pot face cu House of Cards (Netflixul m-a pregătit bine pentru călătoria asta 😁 ).
Sunt multe monumente frumoase de văzut aici, nu știu ce mă impresionează mai mult, cât de bine sunt întreținute, cât de mândri sunt americanii de istoria lor sau că sunt cu intrare gratuită, toate. 😇
Lincoln Memorial
Reușim să parcugem cam 17 km, tot învârtindu-ne printre obiective, așa că decidem să declarăm seara un succes și căutăm să ne întoarcem la cazare. Căutăm la propriu, pentru că niciun Uber nu vrea să ne accepte (probabil și lor le este frică de destinație), timp de vreo 20 de minute. Deja mă panicam, dar într-un final găsim un Uber pool (sau share?) și mai respir. Ce înseamnă pool? Cam cum sună, adună mai mulți de pe traseu. Ce presupune? Că îți spune EL de unde te poate lua și unde te lasă :)) păi, frățioare, dacă nu mă duci până în buza casei, degeaba mă mai duci!
Îmi vine în minte o scenă din copilărie, când, împărțind cursa cu o persoană mai în vârstă (nu știu ce mi-a venit să zic de vârstă, aș face la fel la orice oră 😂), taximetristul a zis că mai câștigă 50 de m și o lasă cu o scară mai înainte. Persoana respectivă s-a dat jos, cu inima îndoită, dar a dat nas în nas cu niște câini și s-a urcat degrabă la loc în mașină, rugându-l pe șofer să o lase CHIAR la scară. Îmi aduc aminte că am râs de ea, la vremea aia (cum râde karma de mine, acum😅). Oftez, resemnată (o meritam, cred) când ne zice șoferul că ne poate lăsa la 2 străzi distanță, “dar tot pe acolo e”.
Și acu să vă zic cum a stat treaba, că n-am reacționat eu așa calm (dacă n-ar citi și Andrei ce scriu, n-aș fi nevoită să relatez întocmai) : sir, nu vă pot lăsa la adresa de mi-o cereți, că asta e o cursă pool și am altceva setat pe aplicație…Andrei?! Andrei, ce zice ăsta? Cum d***u nu ne poate lăsa unde vrem? Atunci de ce m-am mai urcat? (cine mă mai înțelege) nu știu, vorbește cu el, spune-i ceva, pe mine să mă lase unde trebuie!! Sir? Sir!! (De ce nu vine trenul? Eu vreau să vie)
A doua zi e mai bine, plecăm direct cu masina și o lăsăm într-un garaj (găsiți oferte de parcare mult mai bune pe net, decăt ce afișează ei pe stradă. Și se rezervă online). Dar nu plecăm singuri, soțul meu n-a pierdut timpul și s-a împrietenit cu un canadian cazat și el ca și noi, așa că mergem împreună în centru.
Avem pe listă muzeele Smithsonian, cu cât mai multe, cu atât mai bine. Primul e, inevitabil, National Air & Space Museum.
Problema cu oamenii trecuți de 30 de ani care vizitează muzee e că le trebuie băncuțe de odihnă și surse de hrană, altfel surmenarea, pentru ei, e prea mare :)) so…ies flămândă și disperată după o bancă, nu găsesc, dar în schimb mă așteaptă încă un muzeu de vizitat, ceva mai pământean, de data asta, Natural History Museum. Îmi prinde bine să văd niște mamifere, după atâtea tunele de aer și lansări în spațiu.
Ou de colibri, de dimensiunea unui tic-tac
Cum avem noi proteste în fața Palatului Victoria, așa aveau și ei, în fața Casei Albe. Ba noi am prins și un meeting cu nemulțumiți în ce-l privește pe Kavanaugh (mă băgam și eu acolo, dacă știam că-l dau la CNN, seara).
Ne mai învârtim puțin pe străzi, dar e atât de cald (peste 30 de grade) că n-avem prea multă energie rămasă, așa că ne retragem, ușurel, la parcare și lăsăm în urmă și orașul ăsta.
