Cappadocia – Balloons over the fairy chimneys

Ideea cu Cappadocia mi-a venit dintr-o plezneală, auzisem doar de baloane, dar nu mi-a atras vreodată interesul, cât să zic: asta e, aici vreau să merg! Așa că, în momentul în care gândul a prins contur, a fost totul pe baza baloanelor:)) și cum mă consider un călător foarte norocos, pe care îl ocolește și ploaia și ghinionul, dar nimic mai mult ca modestia, mi-am imaginat că ajung acolo, toată lumea mă așteaptă pe mine să-mi aleg un balon frumos colorat și apoi eu, zânele și toți unicornii, zburăm, facem poze, în balon, la balon, de sub balon, va fi o nebunie😍

Că o să ajung în ultima zi, fără nicio poză de genu’, n-aș fi zis în veci:)) Și totuși, în ziua de 7 octombrie, sultanatul s-a îndurat să fericească toată Cappadocia (dar în special pe mine) și să lase baloanele să se ridice🎈

Înapoi la noi în cave, se făceau pregătiri intense. Colegele mele, 2 spanioloaice și o chinezoiacă, își călcau de zor rochiile și îmi cereau scuze, anticipat, că se vor trezi la 4.30 și vor face zgomot😶 (să nu fie dubii, soarele răsărea la 6.40 (pentru toate) și toate mergeam în același loc, la 15 minute distanță… dar cumva lor le lua 2 ore să pregătească momentul, mie 10 minute – și asta că mi-am făcut prostul obicei de a verifica instagramul, imediat ce mă trezesc😊)

La 6, când fetele erau machiate și se auzeau deja tocuri prin cameră, sună și ceasul meu. Deschid ochii și, unde se zice că Turcia e țara pisicilor, văd un patruped, din ăla de latră, fix lângă patul meu😂 că o fi fost din recuzită și trebuia să apară în poze, nu știu, dar surorile mele latine îl găsiseră afară și…s-au gândit ele…dacă vrea să intre, păi să-l lase să intre :))

În orice caz, cum deja nu mă mai mira nimic, pornesc de zor, ca să mă opresc după nici 200 de metri, la o “barieră”. A treia oară când urcam aici, prima dată când era barieră…Doi băieți deștepti, se gândiseră ei să ceară o mică taxă, dacă tot urcam atâția să căscăm gura. Iar ca să fie totul “legal”, pentru 3 lire, îți dădeau și bilet :)) simt cum începe să-mi pulseze o venă de la atâta tupeu, dar încă încerc să privesc partea bună, măcar eu am mărunt, nu ca alții care scot cardul, nedumeriți:))

Când ajung sus, constat că trebuia să fi făcut rezervare…îmi fac loc pe cărăruie, printre sutele de oameni (x 3 lire), îmi scot aparatul și…inspir momentul ❤️

Era frig, am menționat asta? Nu vreau să știu cum rezistau fetele mele în rochiță, dar mie-mi cam degeraseră ficații pe sub cele 3 straturi de haine, așa că, pe la 7, plec împăcată și mă întorc în cameră.

Dau de căldură, (nu știu de unde, în grota aia) și mă mai trezesc pe la 12-13, fără mari regrete 😬 îmi rămăsese jumătate de zi pentru colindat străduțe, cafenele, magazine și terasa de la colțul străzii, unde am zis să nu ratez specialitatea lor, pottery kebab-ul 😍 (se coace într-o ulcică acoperită, în cuptor, iar apoi ți-l transferă în farfurie)