Istanbul – A surprisingly friendly city

Plec la 3 dimineața din Cappadocia, cu mare fast și alai, după ce recepționerul meu trezește întreg hotelul, pentru mine 😇 (încurcase camerele și batea de zoru-ăl mare, urlând, driver! airport!, la o ușă încuiată😬). Tot vreo 2 h îi ia și lu driver ăsta drumul, se rătăcește puțin, înjură, sună un prieten, face 50-50 la o răscruce, daar, la final, nimerește aeroportul din Kayseri.

Odată ajuns aici, nu trebuie să te sperii că e cât o autogară sau de ce nu vezi numărul porții, pe bilet. E o singură poartă (la ce-ar mai fi numerotat-o?!), unde aștepți cumințel să se îmbarce, pe rând, fiecare zbor.

În Istanbul, plouă cu insistență…un autobuz, un funicular (metrou, nimic suspendat, cum îmi imaginam eu) și un tramvai mai târziu, eram în centru. Reușesc chiar să-mi iau un card de transport, totul cu instrucțiuni în turcă, ghidându-mă numai după +, -, cifre, €, simboluri de-astea de circulație universală :)))

Ajung la hostel mai devreme și, cum n-aș cam fi plecat cu toate bagajele prin oraș, îmi pierd vreo 2 h lipită de o priză, pe terasă. Savurez ploaia și felia de parizer roz care venea la free breakfast-ul de mi-l ofereau, chit că nu-l aveam inclus😍. Primitor popor😬.

Sperau, probabil, că voi fi înțelegătoare când îmi vor spune că ar mai dura încă o oră, până să-mi dea camera. Vezi tu, garçon…dacă nu te înțelegi cu mine nemâncată, o Andreea cu burta plină…nu schimbă cu mult problema :)) și-așa că uite-mă luându-mi patul în primire, în timp ce camerista încă mai spăla pe jos😶… time. IS. money.

Dar să revenim la oraș😬 Decisă să nu pierd ziua, chiar dacă ploua, o iau pe jos spre Spice Bazaar, un loc de pierzanie, pentru oameni ca mine:)) îi simt mirosul de la 50 de m distanță, mă striga🧞‍♂️. Toate mirodeniile pământului, ca într-un basm, în timp ce te plimbai pe la fiecare tarabă, gustând o curmală aici, ciugulind o măslină de dincolo😍. Eu și Hagi Tudose, gata să plece sătul, doar dând o tură prin piață:))

Dusă de nas cum eram, trec pe lângă o tarabă cu tablete de ciocolată și rămân vrăjită😍. Cu lacrimi de poftă în ochi, mă întorc să-mi iau. Când citesc mai bine….păcat că nu prea spăl de mână, că mi-ar fi folosit… 💔

Ce poți să mai faci într-un oraș, când plouă? Pai dacă ești ca mine, să te delectezi culinar:)) și dacă tot ești în Turcia, să bei o cafea turcească, sub pod, la una din puținele terase care nu servesc pește…

Un lucru fain, la hostelul la care am stat, era că aveau seri cu tematică. Marți, era free shisha & popcorn. Ce n-am dedus, dar am aflat când am ajuns, nu era “free shisha for everyone”, ci doar “free shisha” și muștucuri “for everyone” :)) una peste alta, tot a fost frumos, te adună în jurul aceleiași mese, cu oameni din toate colțurile lumii:)

Preferata mea, în schimb, a fost cea de-a doua zi. Ieșise soarele, așa că am decis să las clasicele moschee și să mă duc într-un cartier evreiesc, la vreo 4 km de centru, să cutreier pe acolo. Așa cum am mai spus și-n alte rânduri, nu sunt un turist avid de arhitectură, monumente, stat la cozi și istorie.

Nu-mi place atât să vizitez un oraș, cât îmi place să-mi imaginez, pentru o clipă, că trăiesc acolo. Că stau pe străzile lor înguste, că mănânc în cârciumile lor fără turiști, mâncare locală, făcută ca pentru ei, iar dacă ajung la vreun palat cu renume, prefer să mă pun într-un colț cât să-l văd, dar să-mi deschid o carte, decât să îmi iau bilet și să vizitez, efectiv. Îmi place să fac poze la culori și străzi, exact cum promitea Balat, cartierul de care vă vorbeam.

Așa că, îmi iau aparatul, o carte și o sticlă cu apă și pornesc cu încredere. Cartea, deși o căram zilnic, cu religiozitate, cred că o luam pe post de contragreutate, ca nu ajunsesem încă să o deschid😂.

După multe opriri și multe străduțe în pantă, ajung și la cartierul colorat, Balat, locul unde turiștii aveau să apară abia după prânz. Era exact ce speram să fie, un loc ce mă făcea să zâmbesc necontrolat, de frumos ce era😍

Mă decid cu greu unde să stau să mănânc, să fie colorat și mai populat sau să beau o cafea pe unul din multele scaunele scoase în fața porții? Într-un final, decide stomacul pentru mine :)) fac un popas de vreo 2 ore, îmi încarc bateriile și o iau din loc.

True story: Acest domn cu covrigi mă roagă să îi fac o poză, după care mă cheamă să o vadă, se analizează foarte atent, preț de câteva secunde bune, apoi, mulțumit de el, îmi pune un covrig în mână😂. Nu știam ce să cred, decât că mă simțeam un fel de Michelangelo al fotografiei, ieșise așa de bine că, deși nu putea avea poza, mă plătea❤️ când dau să mă depărtez, victorioasă, cu medalia mea cu susan, îl văd cum își flutură 2 degete prin fața ochelarilor: 2 lira!🙄

Las Balatul și mă îndrept spre old town, dar nu nimeresc decât o mie de străduțe ticsite cu magazine, un bazar uriaș, plin cu tone de haine, așa că renunț și caut să găsesc o ieșire spre mare, ca de sfărșit de zi 🙂

În ultima zi, când totul era pe fugă și trebuia să ajung la aeroport, decid să acord o șansă și moscheelor:)) între Moscheea Albastră și Hagia Sophia o aleg și eu pe aia ce suna mai colorat și ies la fel de repede cum intru, că nu mă împac cu atâția oameni desculți și atât de puține geamuri deschise…

Ajung și la palatul Topkapi (unde poate ar fi fost înțelept să-mi mai păstrez niște bani, de bilet), dar mă mulțumesc să-l văd de afară și să mă bucur pentru grupurile numeroase de-l vizitau.

Un lucru pe care l-am observat, l-am testat și l-am analizat: Orașul nu e periculos pentru turiști, fie ele și femei. Am mers, zilele astea, pe unde m-a taiat capul și n-am avut nicio clipă, senzația că cineva vrea să mă fure, să mă atace sau să se bage în seamă cu mine. Nu zic că nu se poate întâmpla, nu zic să nu fii precaut, să stai fără nicio grijă și să umbli ca o floare. NU. Spun doar că, dacă îți vezi de treaba ta, Istanbulul e cât se poate de safe pentru turiști 😉