Cappadocia – Red Tour

Pentru a doua zi, chiar fără să mă gândesc că îmi va prinde așa de bine la picioarele mele avariate, (34.5 km făcusem, nu mă vait aiurea 😱) îmi luasem un tur organizat. Mă gândisem eu de acasă, e util să te transporte alții cu mașina, pe la o parte din atracții. Plus, nu e bătaie de cap 😉 dar asta gândisem când încă eram în modul “precaut” și când încă nu știam că, odată ce ajungi să vezi câteva formațiuni vulcanice de-ale lor, înțelegi cum ar fi și celelalte. Bănuiești.

Zborul cu balonul mi se anulase, după cum spuneam, așa că am avut doar o încercare leneșă de a mă trezi și azi pentru răsărit. Adică mi-am pus ceasul cu 10 minute înainte de ora cu pricina, m-am urcat pe terasa hotelului, nu se vedea bine estul așa că m-am întors să mai dorm, fără mare regret :))

Sunt 2 circuite mari și late, în Cappadocia, Red Tour și Green Tour, iar eu îl luasem pe primul, rămânând ca restul să le fac singură, în al meu Endurance Tour👣. În orice caz, a picat de minune, mi-am bandajat toate degetele în leucoplast, am făcut un efort să nu plec în papuci – da, atât de rău mă dureau (foarte util, oricât de comode ți-ar fi niște încălțări, NU pleca doar cu o pereche de acasă, indiferent cât de mic vrei să-ți fie bagajul) și mi-am urcat fundul în microbuz, eu și restul de chinezi. Not joking, 90% din turiștii de aici sunt asiatici iar restul spanioli.

Cum știam deja toate stâncile, am profitat de lecția de geologie prezentată de ghid, ocazie cu care aflu că vreo 3 vulcani au erupt și ei p’aci, lava a sărit în ce era pe vremuri o mare și s-a solidificat frumos, în moțurile deja celebre. Pam Pam. De ce au formele astea de ciupercuțe? Diferite niveluri ale apelor, de-a lungul timpului.

După ce admirăm această Love Valley (ghidul zice că n-are o explicație pentru nume, dar…să fim serioși😊 imi amintește de seriozitatea profei de biologie, când încerca să ne predea, ignorându-ne copilăriile), mergem la Open Air Museum (😴😴) unde cică îșii făcuseră oamenii o arhitectură pe etaje, asta după ce ajunseseră să scobească stâncile astea.

Dormeau la nivelul 4, că atunci când fuseseră mici, n-au putut dormi în patul de la etaj, la 3 aveau biserica, ca în drum spre bucătărie să se roage să fi gătit ceva femeia, la 2 își țineau mâncarea (eu aș fi dormit cu ea în pat, dacă știam că e așa bătaie) iar la 1 găteau. Nah, așa se pricepeau și ei.

Trecem și noi pe la o ceramicărie ca aia la care aterizasem cu o zi înainte, ne face demonstrația deja cunoscută, de data asta “servesc un ceai”, nu suc, și înțeleg, încă o dată, că nu-mi plac tururile. Nu-mi place să stau după toți să cumpere farfurii, să întrebe dacă se pot transporta în bagaj (m-am abținut să le arăt filmulețul făcut în avion, să vadă cu câtă grijă descarcă băieții cala, de bagaje😅), să aștept cele 45 de minute pe care le avem la dispoziție pentru a “vizita noi ce vrem”. Daaar…asta e prețul confortului, I guess. Ăsta și cei 40 de euro, cât dai pe un Red Tour (35, dacă îl cauți bine pe internet).

Urmează Devrent (imaginary) Valley, unde ni se dă un test de imaginație, fără răspunsuri greșite:)) în afară de cămilă, vă zic eu, restul sunt scorneli, nu se văd nici degete, nici șopârle și nici pălăria lui Napoleon, dar poți contrazice imaginația altuia?!

Stăm și aici mai mult decât necesar, că…așa cum sprijini turnul din Pisa, aici trebuie să hrănești cămila, și n-a vrut doar unul, au îmbuibat săracul animal cu aceleași 3 fire de iarbă, până i-au ieșit pe nas:))

Ultima pe listă, Monks Valley, zis și locul unde mi-am pierdut tot interesul 🙂

Și cam asta a fost cu tururile, plec aflând că semăn cu Anne Hathaway și nu varianta ei bună (eu având mixed feelings dacă îmi place Anne cea de toate zilele) și cu Elsa (aici nu înțeleg, că nu le-am cântat nimic). Bănuiesc că și noi suntem pentru asiatici cum sunt ei pentru noi, aceeași figură, alt nume:))

În oraș, aflu (stupoare 🙄) că zboară baloanele a doua zi, așa că încep să bat fiecare agenție la pas, să întreb dacă mai au vreun loc. N–au, au dar vor 2 persoane, să mai găsesc pe cineva, au și costă 350€, 400€, 450€…30 de agenții și toate îmi ziceau unul din astea 5 răspunsuri. Mi-a plăcut, în schimb, de unu, la el era 90 €, dar omu era sigur că n-o să mai zboare, până mâine😂.

Sunt curioasă ce îți oferea, de ăștia 90 de euro…Un loc bun din care să–i pozezi pe ăia care dăduseră 350 €? Și pentru încă 10€, îți făcea poză și ție…

Un lucru interesant și important de știut, în Cappadocia poți schimba bani doar la bancă. Alternativele existente – agențiile de turism – sunt “ilegale”. Zis și făcut, caut o bancă, !singura!, până ajung eu…se închisese. De 2 minute…și nici nu mă pot supăra prea tare, știu și eu că ești cel mai punctual atunci când trebuie să pleci acasă:))

Așa că, dacă tot mă facusem cu niște bani necheltuiți, intru în prima agenție pe care o văd, întreb dacă schimbă euro…tăcere:)) se uita fătuca aia la mine de parcă eram polițist sub acoperire, și când colo, mie doar îmi ardea buza după cafea😅 schimbă o privire cu colega, parcă să îi ceară voie să îmi spună, apoi îmi șoptește cursul de schimb😶.

Mai fac o încercare la o altă agenție, (nu știam eu multe despre lirele turcești, dar ăsta nu era un curs bun)…Aici omu era mai copt, avea cursul deja scris pe un post-it, totul pe față :)) iau de aici, ce mă mai complic, oricum nu schimbam mult.

Mbuuuun, păi și acum că aveam bani, să curgă cu bucatele:)) îmi iau cafeaua visată, îmi iau și o înghețată și apoi mă duc să și mănânc, “în oraș”😎.

N.B. Proastă idee cu înghețata:)) după jumătate, mi-am tras geaca pe mine, dar am continuat. Eram varianta înghețată de la Moartea Căprioarei, mănânc și plâng. 30 de minute mai târziu, după ce pufnisem la niște indieni că ceruseră 4 lingurițe, mă declar învinsă și o arunc, tremuram prea tare ca să mai duc lingurița drept spre gură. Și nici nu era ce speram eu să fie 😒