Well, well…am ajuns și la ultima zi, cea mai scurtă, dar cea mai schiată 😊 avuseserăm parte de o seară plină de abandon, Mihai cedase, pe motiv că a schiat suficient (există așa ceva? Ce fel de oameni schiază suficient?!🧐); Bogdan…ei bine, Bogdan pune în practică ce își propusese încă din prima zi și rămâne și el în cameră; Luiza nu se prea poate decide dacă vrea sau poate să se trezească la 7 și să aibă și bagajele făcute iar eu îmi tot făceam calculele cum de n-au trecut deja 3 zile, când suntem aici de o săptămână!!! Am omis pe cineva? Ah, Andrei. Andrei era deja pe pârtie,…

Mă convinsesem deja că nu poți avea siguranța zilei de mâine, cu oamenii ăștia, așa că, a doua zi, profit cât pot de momentele care chiar îmi plac. Prin urmare, după ce mănânc cât 2, ies pe ușă, însoțită de ceilalți 4 temerari. Nu știam ce planuri au pentru mine. Adică, îi tot văzusem analizând o hartă, mai vascularizată ca rețeaua noastră de metrou, dar nu-mi bătusem capul să-i urmăresc. Dorința mea cea mai fierbinte era să mă dau toată ziua pe drumul skiabil:)) daar, de vreme ce nu o share-uia nimeni, am decis să imi trăiesc viața periculos și să-i urmez pe ei: la urma urmei, “ușor” pentru frații…

Am fost la ski, pentru prima dată, acum vreo 6 ani…era Revelion, era lângă o pârtie de ski…a părut firesc să încerc. Mai ales că nu știam ce presupune:)) căzături, vânătăi și o reticență sporită pentru acest sport. Ați observat cum nu ai nicio satisfacție de pe urma unui lucru prost făcut? Așa eram și eu cu skiatul, o parte din grup știa ce face, mai skiase, restul…ne dădeam silința 😅 până și ăștia începători se împart în 3 categorii: cei care au înclinație către sporturi prind mai repede și ajung să-i urmeze pe cei care știu, cei cărora nu le prea iese, dar încearcă în continuare, să nu pice…