-
Belgia – versatilul Antwerp
Când am terminat de vizitat orașul, mă gândeam că nu e cine știe ce. Adică…da, vremea era frumoasă, în cele din urmă, deși se anunțase nor toată ziua, dar arhitectura nu mai era uniformă, erau multe șantiere, clădiri moderne și anoste se intercalau cu turnulețe frumoase de cărămidă: într-un cuvânt, alt vibe. Acum, când mă uit la poze și încerc să leg amintirile pe foaie, îmi dau seama că m-am înșelat. Toată ziua a fost o experiență frumoasă, pe care oricând aș da-o la schimb pe o zi de weekend în București. Am ajuns în gara din Antwerp(en) pe la 10, de data asta nimeni nemaifiind dornic să viziteze orașul…
-
Belgia – minunatul Ghent
Când am căutat ce pot vizita pe lângă Mechelen și am văzut poze din Ghent, am știut că va fi frumos, așa că m-am dus cu ceva așteptări. Ok, recunosc, am primit un pont că e frumos, nu l-am găsit eu🤓 Am pornit dis-de-dimineață spre gară, toate spre Ghent, eu cu planul să rămân acolo toată ziua, iar celelalte fete să viziteze întâi Brugge, iar apoi să ne întâlnim în Ghent. Orășelul nu e deloc departe, iar variante de transport sunt multe și dese, toate la prețul de 9€. Partea bună în țara asta, (înțeleg că nu e singura) e că îți iei un bilet pe o rută anume, nu…
-
Belgia – surprinzatorul Mechelen
Să călătoresc în interes de serviciu e ceva ce nu mi s-a mai întâmplat. Bine, să călătoresc e un cuvânt mare, am debarcat și aici am să rămân, pentru 2 săptămâni. Nerăbdarea mea obișnuită, de a ieși să văd orașul? Da, până la magazinul de la colț, să-mi iau un sandwich pe care să-l mănânc în timp ce ascult radio la televizor, că nah…unde-i rostul să te grăbești, când și peste 2 săptămâni ești tot aici:)) E ca și cum, pentru 2 săptămâni, aici va fi casa mea. Să treci de la a petrece fiecare noapte într-un AirBnb diferit, la a sta 11 nopți consecutive în același HOTEL, e ceva…
-
Mech
Să călătoresc în interes de serviciu e ceva ce nu mi s-a mai întâmplat. Bine, să călătoresc e un cuvânt mare, am debarcat și aici am să rămân, pentru 2 săptămâni. Nerăbdarea mea obișnuită, de a ieși să văd orașul? Da, până la magazinul de la colț, să-mi iau un sandwich pe care să-l mănânc în timp ce ascult radio la televizor, că nah…unde-i rostul să te grăbești, când și peste 2 săptămâni ești tot aici:)) E ca și cum, pentru 2 săptămâni, aici va fi casa mea. Să treci de la a petrece fiecare noapte într-un AirBnb diferit, la a sta 11 nopți consecutive în același HOTEL, e ceva…
-
Our nordic journey – day 7
Părăsim și Reykjavik și ne îndreptăm, doar noi doi, spre ultima cazare: Akranes, alt sătuc pescăresc. Deciși să nu lăsăm melancolia să ne cuprindă, ne planificăm să facem o drumeție pe muntele Esja, pentru a ne mai pune sângele în mișcare. Oh. Boy! Lăsând la o parte că eram cu limba pe umăr (vorbesc strict de mine), erau unele zone în care mă simțeam ca o trestie în vânt :)) Altfel, un peisaj frumos😅 când ne mai opream, din când în când, să respirăm, puteam observa splendoarea ce se așternea la picioarele noastre. Surfing the wind🏂 Just a casual day on the mountain🗻 Revenim și ne îndreptăm spre cazare, o…
-
Our nordic journey – day 6
Pentru o țară micuță, Islanda se dovedește a fi destul de plină de atracții și surprize. Pe măsură ce ne croim drumul din fiord în fiord, trecem pe lângă nenumărate sătuce pescărești, izvoare cu apă termală, plaje sălbatice, toate așezate la poalele unor munți frumos îmbrăcați în alb. Descoperim această țară a focului și a gheții cu fiecare indicator galben lăsat în urmă, într-o limbă pe care nu o înțelegem, spre o destinație de care nu am auzit. După ce ne lăsăm prietenii la aeroport, încercăm să vizităm Keflavik, dar, probabil din cauza depresiei sau a vremii urâte, singurul obiectiv pe care îl găsiserăm demn de vizitat este…închis :)) un…
-
Our nordic journey – day 5
Nici în a 5-a zi, vremea nu ne e prieten, mai degrabă dușman 🥶 Ne decidem să facem o mică drumeție, pentru că nu avem prea multe obiective pe lista acestei zile. Bine, drumeția nu era chiar așa fără scop, undeva sus pe munte, era un râu cu apă termală și, dacă erai suficient de curajos, puteai face baie în el. Numai că, dacă într-o piscină amenajată, cu vestiare încălzite la 5 pași, ne încumetaserăm, aici…în vârful muntelui, pe viscol și fără nimic amenajat unde să te poți schimba…pas. Însă ne prinde bine niște mișcare, după atâta plimbat în mașină 😉 Copiii ăștia doi, Andrei și Luiza, sunt care mai…
-
Our nordic journey – day 4
În a 4-a zi, pentru că am tot lăudat vremea și soarele, a început să plouă :)) și ploaia aici e…mai neprietenoasă ca în restul zonelor. Noroc că, atunci când te plimbi cu mașina…nu stai pe loc. Și dacă nu stai pe loc, te miști! 😅 (mereu am crezut că lumea râde de pomană de Gică Hagi, când el spune niște adevăruri) Ideea e că, ne-am deprimat vreo 2-3 ore cu ploaia, dar măcar am ieșit din ea. Între timp, am întâlnit atâția reni, că ne simțeam chiar descumpăniți. Vorba lui Bogdan, dacă era doar unul îl pozai pe ăla, așa nu știi la care să te uiți mai bine:))…
-
Our nordic journey – day 3
Ne adunăm cu chiu, cu vai, după jacuzzi (noi doar așa, psihic, la gândul că avem doar o folie de Paracetamol la 2 suflete viitor răcite) și reușim să plecăm totuși mai târziu decât plănuiserăm. Cumva ne grăbeam, că aveam de ajuns la un tur de vizitat balene, dar…când ești cu mai mulți, parcă presiunea se împarte și simți că nimic nu e de neatins :)) sau😬 e posibil ca ceilalți să se fi stresat mai rău, dar la mine, pe bancheta din spate, grija că nu prindem turul, n-a mai ajuns. În orice caz, mulțumim Andrei, for the ride 😎 Ajungem la timp și, deși eram echipați cu toate…
-
Our nordic journey – day 2
N-am mai apucat să adaug ziua trecută cât de frumoasă e țara asta. Munți vulcanici peste tot (odată ca niciodată, geografia mea era bună, aș fi dat mai multe detalii și m-aș fi exprimat mai corect “geologic”, acum mă limitez să spun că sunt munți cu semne clare de formare prin încrețirea lavei), drumuri bune pe care rar te întâlnești cu o mașină, ponei/căluți sălbatici lăsați liberi peste tot, cascade spectaculoase (bine, pe astea cred că le căutam noi, nu ne împiedicam de ele), șosele care merg de-a lungul țărmurilor și alb cât vezi cu ochii. Totul sub un soare ireal. Și un ger asemenea. A doua zi, plecăm să…















