-
Our nordic journey – day 1
Ajungem, după un zbor de 4.5 ore, în Reykjavik. Cum nu știam mare lucru despre ce era planificat și ce urma, se face că trebuie să ne ridicăm mașina pe care o aveam închiriată. O bestie neagră, un 4×4 de renume internațional, apparently…un Duster românesc, full option, de toată frumusețea😍 Dupa experiența din America, îi face Andrei al meu un check ca la carte, o caută pe la toate încheieturile, ce să mai! suflă atât de mult în iaurt că o schimbă, într-un final:)) nu-i plăcea culoarea🚗 🚙 Ne ducem să ne ridicăm partenerii de drum, de la biserica Hallgrímskirkja, o construcție destul de anostă, dacă e să mă întrebi…
-
Our pre-nordic journey – Vienna
Soțul meu drag mi-a făcut cel mai fain cadou ever, nu numai că a luat bilete pentru o super destinație, dar a zis să trecem la următorul nivel și să nu-mi spună nimic de ele ❤️ (probabil acu zice “ce cadou, femeie? Era ziua ta sau ceva? Doar m-ai fi incomodat cu întrebările, dacă iți ziceam!”) Bine, surpriză nu cât “să mă duc la aeroport fără să știu de ce”-surpriză, dar surpriză cât “să fiu la limita de a-mi lua concediu”-surpriză. Scurtă deviere: sunt obsedată de avioane. Dar nu tehnic (încă nu văd diferența între un Boeing și un Airbus, plus că s-au gândit să le mai împartă și pe…
-
Bansko-a ski holiday for a non-skier (part 3)
Well, well…am ajuns și la ultima zi, cea mai scurtă, dar cea mai schiată 😊 avuseserăm parte de o seară plină de abandon, Mihai cedase, pe motiv că a schiat suficient (există așa ceva? Ce fel de oameni schiază suficient?!🧐); Bogdan…ei bine, Bogdan pune în practică ce își propusese încă din prima zi și rămâne și el în cameră; Luiza nu se prea poate decide dacă vrea sau poate să se trezească la 7 și să aibă și bagajele făcute iar eu îmi tot făceam calculele cum de n-au trecut deja 3 zile, când suntem aici de o săptămână!!! Am omis pe cineva? Ah, Andrei. Andrei era deja pe pârtie,…
-
Bansko-a ski holiday for a non-skier (part 2)
Mă convinsesem deja că nu poți avea siguranța zilei de mâine, cu oamenii ăștia, așa că, a doua zi, profit cât pot de momentele care chiar îmi plac. Prin urmare, după ce mănânc cât 2, ies pe ușă, însoțită de ceilalți 4 temerari. Nu știam ce planuri au pentru mine. Adică, îi tot văzusem analizând o hartă, mai vascularizată ca rețeaua noastră de metrou, dar nu-mi bătusem capul să-i urmăresc. Dorința mea cea mai fierbinte era să mă dau toată ziua pe drumul skiabil:)) daar, de vreme ce nu o share-uia nimeni, am decis să imi trăiesc viața periculos și să-i urmez pe ei: la urma urmei, “ușor” pentru frații…
-
Bansko-a ski holiday for a non-skier (part 1)
Am fost la ski, pentru prima dată, acum vreo 6 ani…era Revelion, era lângă o pârtie de ski…a părut firesc să încerc. Mai ales că nu știam ce presupune:)) căzături, vânătăi și o reticență sporită pentru acest sport. Ați observat cum nu ai nicio satisfacție de pe urma unui lucru prost făcut? Așa eram și eu cu skiatul, o parte din grup știa ce face, mai skiase, restul…ne dădeam silința 😅 până și ăștia începători se împart în 3 categorii: cei care au înclinație către sporturi prind mai repede și ajung să-i urmeze pe cei care știu, cei cărora nu le prea iese, dar încearcă în continuare, să nu pice…
-
New York (New York)
Am ajuns și aici…ultima destinație, orașul care ne-a făcut din prima cu ochiul și pentru care ne-am rezervat 3 zile, orașul pe care aș fi vrut să-l văd împodobit de Crăciun, visând că sunt în Singur Acasă…New York🎇 Ne-am făcut un obicei din a păstra ultimele zile de concediu pentru a ne trage sufletul, undeva pe o insulă indepărtată, dacă destinația o permite, iar dacă nu, într-un oraș mare, care necesită mai mult de o zi pentru a-l vizita. Părăsim Bostonul cel înnorat într-o zi de sărbătoare. Și ce dacă, nu? :)) N-ar avea vreo relevanță, într-adevăr, dacă nu s-ar fi nimerit să fie luni. Imaginați-vă DN1 după un weekend…
-
Boston (Massachusetts)
Cum vă spuneam, plecăm din Portsmouth devreme, cu un gând precis: să ne întâlnim cu balenele 🐳🐳🐳 E prima noastră încercare de genul ăsta și sunt așa de încântată, că o dau naibii de cafea în port 🤭 Aveam, totuși, puține emoții: nu știam dacă mai sunt locuri, era un singur tur pe zi, la 10:00 și dacă nu ajungeam (era ceva de condus și până acolo), îl ratam…plus că vremea se anunța destul de capricioasă… De-a lungul timpului, am avut parte de mai multe croaziere de-astea care promiteau peisaje mirifice, dar din păcate noi nu le-am prins cum sunt prezentate în reclame, din cauza vremii. Asta m-a ajutat să-mi…
-
Portsmouth (New Hampshire)
Până în Portsmouth avem (cică n-am voie să spun așa, când conduce doar unul) de condus 7 ore, și, chiar dacă nu reușim să plecăm la 6 dimineața, cum ne propusesem inițial, la 9 părăsim gazda. New Hampshire, dacă nu știți, este al doilea stat fără taxe, așa că, în mod absolut evident, avem de ridicat un colet de aici 😁 dar e mult până departe… S-a mai stricat vremea și avem porțiuni cu ploaie măruntă, vânt și frig. În cel mai bun caz, nori și ceață; o zi pierdută pentru poze😞 Pentru a mai balansa apatia dată de vreme, facem scurte opriri: ba un prânz cu pizza pe malul…
-
Ithaca (New York)
Din Gettysburg în Ithaca mai facem 4 ore. Îmi e destul de greu să-mi mai amintesc ce am făcut acolo, după 3 zile. Dar țin minte că am ales orașul după o poză. De fapt, toate orașele le-am ales dupâ O poză, e incredibil cum încă mai pic în capcana asta, după căte am văzut că poți face cu un program de editare. Era făcută toamna, și cum mie îmi plac culorile, m-a luat de cap și am zis că aici vreau să merg 😅 Plus că avea și o rezonanță mitologică, așa 😋 Acum o săptămână, când am plecat la drum, pădurea era încă verde. Asta nu era neapărat…
-
Gettysburg (Pennsylvania)
Ne ia o oră să ajungem în Gettysburg. Nu știu cum se face, dar pe drum ni se face poftă de cidru (mă rog, evident că știu, doar ce găsisem pe net că sunt multe localuri cu degustare de cidru), așa că îi dăm viteză și mai tare, să ajungem să ne facem hatârul. Începe să plouă pe drum, dar, ca de fiecare dată de la începutul călătoriei, când coborâm din mașină, e totul frumos-ish😊 e o pâclă umedă, dar tot putem vedea ce frumos e orașelul. Sunt numai căsuțe atââât de tipic americane, majoritatea cu steaguri atârnând, dar toate pătrunse de spiritul Halloweenului. De când am venit aici, acu…




